Un punct minuscul pentru Craiova, unul masiv pentru Rapid

0
757

Un punct din cele două derby-uri e agoniseala tristă a Universităţii Craiova înainte de pauza de naţionale. Dinamo s-a retras, fiindcă a avut doi jucători eliminaţi, Rapid s-a retras, fiindcă mai are doar doi jucători decenţi în lot, dar ambele bucureştene au blocat Craiova. Şumudică a constatat că nu are material să se ia la trântă cu oltenii şi s-a baricadat, mizând în principal să nu încaseze şi sperând la o eventuală lovitură pe contraatac sau din fază fixă. A şi dat-o, pe o contră declanşată dintr-un corner al Craiovei, fază la care Vlădoiu s-a prăvălit neverosimil, iar Oshima a alergat în gol.

Egalarea a venit din obişnuitul penalty pe care Kovacs îl acordă Craiovei, deşi arbitrul e contestat vehement de fanii olteni, în pofida deciziilor corecte spre generoase pe care le ia pentru alb-albaştri. Când e “în formă”, Kovacs acordă şi 2 lovituri de pedeapsă Ştiinţei, aşa cum s-a întâmplat în derby-urile cu fcsb şi fcu.

Craiova a avut mai multe ocazii până la final, iar Rapid numai una, dar mare, o bară a lui Petrila. În prima parte, dintr-o deviere a adversarilor, Mitriţă a avut situaţia ideală, dar probabil s-a temut să nu şuteze, precum avea să o facă în repriza a doua, la lansarea lui Mora. Costaricanul a fost inspirat la serviciu, inclusiv pentru Ivan, dar nici el n-a excelat la finalizare, când din stângul său mingea s-a scurs afară. Gâlcă a schimbat din nou târziu şi neinspirat şi acest lucru tinde să devină un obicei. De la Gigi Mulţescu, pe care totuşi senectutea îşi punea amprenta, n-a avut Craiova un antrenor mai puţin inspirat la capitolul schimbări.

Remiza înseamnă maximum pentru Rapid şi foarte puţin pentru Craiova, fiindcă în contextul dat, oltenii ar fi trebuit să şteargă pe jos cu rivala, mai ales după acel fiasco de pe Arcul de Triumf. Rapidul are deficit în ierarhie, dar se consolează cu cele 8 milioane de euro strânse din transferuri, din care se va întări mai mult va sigur. L-a adus pe strategul Şumudică şi îşi oblojeşte din mers rănile provocate de decizia imbecilă din vară, de a-l instala pe Lennon. Craiova n-a adus nici bani din transferuri sau din cupele europene, nici atacant şi nici n-a pus un ecart semnificativ între ea şi rivale. După 8 etape, Craiova e la egalitate cu Clujul şi Oţelul, echipe care au un joc în minus, iar gălăţenii au buget de retrogradare.

În pragul aniversării a 76 de ani, Universitatea propune aceleaşi amăgiri din ultimele decenii, nu te lasă nici să disperi, nici să celebrezi, dezamăgeşte în acelaşi ritm în care promite, te aduce cu picioarele pe pământ când crezi că eşti aproape de extaz şi te mai agaţă cu ceva, atunci când eşti aproape să dezarmezi.

Universitatea Craiova – Rapid 1-1 Au marcat: Mitriţă 30 – pen. / Braun 17.

Universitatea Craiova: L. Popescu 6 – Vlădoiu 3, Maldonado 6, Sierra 6, Bancu 4 – Oshima 4, Căpăţînă 4 (Screciu 88) – Baiaram 3 (A. Ivan 65) 4, Al. Mitriţă 5, Carlos Mora 7 (D. Barbu 88) – Koljic 5 (Bană 65) 5. Antrenor: Constantin Gâlcă.

Rapid: Siegrist – C. Manea, Săpunaru (Cr. Ignat 69), Paşcanu, Braun (Borza 80) – Gojkovic, Oaidă – R. Pop (Micovschi 69), Hasani (Papeau 74), Petrila – Burmaz. Antrenor: Marius Şumudică.

Arbitru: Istvan Kovacs 7.