Un membru al Brigăzilor Roşii implicat în răpirea lui Moro, arestat în Argentina

0
406

Leonardo Bertulazzi, membru al Brigăzilor Roşii, fugar din 1980, a fost arestat ieri în Argentina, în scopul extrădării, prin revocarea de către autorităţilor argentiniene competente a statului de refugiat obţinut în 2004. După 44 de ani, în Italia el trebuie să execute 27 de ani de închisoare pentru răpire, asociere subversivă, bandă armată şi altele. Arestat în 2002 de poliţia de stat din Buenos Aires, în urma unei anchete complexe efectuată de agenţii Direcţiei centrale a poliţiei de prevenire, cu aportul Interpol, Leonerdo Bertulazzi a fost eliberat câteva luni mai târziu. El aparţinuse coloanei genoveze a Brigăzilor Roşii şi s-a făcut vinovat printre alte infracţiuni de participarea la răpirea ing. naval Piero Costa, membru al familiei armatorilor genovezi, din Genova, la 12 ianuarie 1977. Sechestrul a avut ca scop dobândirea de mijloace financiare pentru subvenţionarea activităţii teroriste. S-au obţinut 50 mil. lire, din 1,5 miliarde lire cerute, sumă folosită pentru cumărarea apartamentului din Via Montalcini din Roma, unde Aldo Moro a fost ţinut prizonier, pe perioada răpirii sale. Premierul italian Giorgia Meloni a mulţumit autorităţilor de la Buenos Aires.