S-au finalizat Concursul judeţean al ocupării posturilor didactice vacante/rezervate în Dolj şi Testarea judeţeană pentru catedrele de acelaşi tip

0
716

 Vineri, 30 august, 132 de candidați s-au prezentat la Concursul județean de ocupare a posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate la nivelul judeţului  Dolj  precum şi la Testarea județeană pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate, a precizat Inspectoratul Școlar Județean Dolj.

Astfel, 141 de candidați au fost validați pentru susținerea Concursului și a Testării județene, iar şapte   s-au retras în timpul desfășurării probelor scrise (unul din motive medicale,  ceilalţi şase  din motive personale). Proba scrisă din cadrul Concursului județean de ocupare a posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate a fost susținută de 98 de candidați, din cei 110 candidați validați. În urma afișării rezultatelor inițiale, procentul de note peste 5 (cinci) este de 87,8%. La testarea pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante au participat 27 de candidați, iar procentul notelor peste 5 (cinci) este  de 85,2%.  Contestațiile au avut termene de depunere ,  la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean Dolj,  în data de 30 august (până la ora 21:00),  și în data de 02 septembrie (până la ora 12:00). Acestea se pot depune și în format electronic la adresa de e-mail contestatii@isjdolj.ro. Rezultatele finale se vor afișa în data luni, 02 septembrie 2024. La Concursul județean, candidații trebuie să aibă minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială. La Testarea județeană, nota minimă de promovare, atât a lucrării scrise, cât și a interviului, este 5 (cinci).