Ştiinţa joacă azi la Mediaş, cu Hermannstadt

0
672

În etapa a 8-a a Superligii, Universitatea Craiova joacă împotriva lui Hermannstadt, azi, de la ora 21.00, la Mediaş.

Hermannstadt: Muţiu – Butean, Medina, Stoica, Opruţ – Mino Sota, Răuţă – P. Petrescu, Alhassan, Oroian – Paraschiv. Antrenor: Marius Măldărăşanu. Rezerve: Uţiu – Antoche, Biceanu, C. Popescu, Balaure, Bejan, Năstăsie, Hora, Buhăcianu.

Universitatea Craiova: Lazar – Papp, Silva, Mitrea – Hanca, Mateiu, Creţu, Bancu – Baiaram, Koljic, Ivan. Antrenor: Mirel Rădoi. Rezerve: L. Popescu, D. Rusu – Căpăţână, Găman, Screciu, Martic, Nistor, Vînă, Roguljic, Cîmpanu, Markovic.

Arbitri: Florin Andrei (Tg. Mureş) – Ciprian Danşa (Satu Mare), Adrian Vornicu (Iaşi). Rezervă: Iulian Călin (Ştefăneşti). VAR: Iuliana Demetrescu, Vasile Marinescu.

Observatori: Marcel Savaniu (Satu Mare), Ştefan Popa (Bucureşti).

Mirel Rădoi: „Întâlnim care joacă toate meciurile de acasă pe teren neutru, chiar dacă Mediaşul este aproape de Sibiu, este o echipă care mie îmi place foarte mult. Ar fi cea mai mare greşeală să-i subestimăm din cauza problemelor pe care le au, pentru că în astfel de momente grele te poţi motiva din tot ce se întâmplă în jurul tău şi sunt jucători care sunt împreună de foarte mult timp, au continuitate, se cunosc foarte bine şi se pot motiva. Ar fi o mare eroare să credem că vor arăta mai slab ca în partidele trecute, putem să ne uităm chiar la ultimul joc, pe care, după părerea mea, meritau să-l câştige. Hermannstadt ştie ce vrea pe ambele faze, sunt puţine echipe în România care joacă de maniera asta, echilibrată, indiferent de adversarul pe care-l întâlneşte şi indiferent dacă meciul este acasă sau în deplasare. Mi-e greu să evaluez la cât din potenţial este Universitatea, pentru că nu am avut până acum nici măcar un ciclu săptămânal complet, am lucrat pe întreţinere din punct de vedere fizic, câteva detalii din punct de vedere tactic, am lucrat mult la mental în această perioadă, aşa că mi-e greu să spun acum când va putea echipa să arate cel mai bun nivel. Oricum, e greu ca în fotbal să ajungi la sută la sută în oricare dintre cei patru piloni: tactic, tehnic, fizic sau mental.  Nu e uşor să legăm victoriile, mai ales că întâlnim adversari diferiţi. Neavând timp să antrenezi şi să-ţi pui în aplicare ideile tale, de la meci la meci trebuie să abordez foarte scurt şi foarte strict lucrurile, trebuie să merg pe principii şi să reglez câteva automatisme”.

Marius Măldărăşanu: „Este cel mai greu meci de până acum, şi în contextul a tot ce s-a întâmplat, nu vreau să dau detalii, dar lucrurile nu au fost OK din punct de vedere profesionist, este o situaţie dificilă şi jucătorii sunt de înţeles. Situaţia nu are cum să ne fie favorabilă, toată lumea are de pierdut, dacă au dat totul pe burta goală, aşa vor face şi plătiţi la zi. Unii jucători şi-au dorit să plece pentru că era perioada de natura asta, nu că şi-ar dori. Au fost ceva probleme, dar lucrurile sunt pozitive de azi. Craiova, mă gândesc, va veni să câştige prin prisma faptului că Rapid s-a distanţat, iar CFR şi FCSB merg pe două fronturi cu Conference League şi pentru ei poate părea un avantaj, pentru că se gândesc doar la campionat. Lotul lor este foarte OK, din toate punctele de vedere, orice jucător intră este unul de calitate, dar am văzut că la ultimul meci au fost odihniţi unii jucători, pe undeva normal, pentru că au jucat în Conference League, probabil vor intra cu noi şi ne aşteptăm la o echipă cu o calitate ridicată. Dar, deşi mulţi nu ne-au dat nicio şansă, am făcut meciuri bune, deşi am şi suferit, să fim realişti. Jocul trebuie să ne dea încredere, vom vedea mâine, mă aştept la băieţi la atitudine la nivel mare, iar la meciul acesta chiar trebuie să ne autodepăşim”

Analiza LPF: 

“Sibienii au scos șapte puncte din cele trei meciuri disputate în acest sezon din postura de gazde, 3-0 cu CS Mioveni, 1-1 cu FC Botoşani şi 2-1 cu FC Voluntari.

15 mai 2022, CFR Cluj – Univertatea Craiova 2-1 a fost singura înfrângere suferită de olteni în ultimele șase deplasări din campionat, interval în care au mai reuşit pe teren advers patru victorii şi o remiză.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de șase ori în principala competiţie internă, de patru ori s-au impus oltenii, sibienii au câştigat un joc, iar o partidă s-a terminat la egalitate.

Întâia confruntare din campionat a avut loc pe 6 octombrie 2018, Universitatea Craiova – FC Hermannstadt 1-1, goluri înscrise de Elvir Koljic, respectiv Miluţă Blănaru.

Singurul succes din contul sibienilor s-a consemnat pe 4 august 2019, FC Hermannstadt – Universitatea Craiova 2-1 (P. Petrescu, O. Viera / V. Constantin).

Cea mai mare diferenţă de scor: 24 noiembrie 2019, Universitatea Craiova – FC Hermannstadt 3-0.

Cea mai recentă întâlnire directă: 19 februarie 2021, Universitatea Craiova – FC Hermannstadt 1-0, marcator Alexandru Cicâldău.

De reamintit că, au mai fost adversare în finala Cupei României 2017-2018, când alb-albaştrii s-au impus cu 2-0 (Gustavo, Mitriţă) şi au dus întâiul trofeu în Bănie după o pauză de 25 de ani.”