Ce paradox! Memoriile lui Mihail Gorbaciov, varianta română, publicate cu niştea ani în urmă, nu ne ajută să înţelegem în măsura dorită, întreaga sa detentă în relaţiile Est-Vest şi nici toate înţelegerile convenite cu preşedintele Ronald Reagan, în cursul întâlnirilor repetate cu acesta, cum a fost cea din Malta şi nici ceea ce a convenit cu Helmuth Kohl, privind retragerea trupelor sovietice cantonate în RDG. I-a promis Occidentul că NATO nu se va extinde de la linia Oder-Neise (frontiera orientală a Germaniei reunificate), doar verbal, fără nici un angajament scris, deşi anumite aluzii apar în documente îngălbenite de trecerea timpului? Sau totul s-a rezumat la ploaia de mărci germane, pe care a primit-o Moscova. A vorbit de „casa comună europeană”, din care Rusia să facă parte. A crezut că-l poate reconcilia pe Lenin cu democraţia şi insufla energie în instituţiile sovietice muribunde. Oricum a fost respectat de Ronald Reagan, Margareth Thatcher, Francois Mitterrand. Clar, de netăgăduit, a fost un lucru: Mihail Gorbaciov, după retragerea trupelor sovietice din Afghanistan, promovarea glasnost (transparenţă) şi perestroika (restructurare) a înţeles că ţările din blocul răsăritean trebuie lăsate să-şi decidă singure soarta. În 1988 revista americană „Time” l-a declarat „omul anului”, iar doi ani mai târziu primea Premiul Nobel pentru Pace. A pus capăt războiului rece. Înţelesese ceea ce nici unul din predecesorii săi octogenari (Brejnev, Andropov, Cernenko) nu putuse să înţeleagă, motiv pentru care a fost realmente îndrăgit de Occident care îl apela „Gorby”. A avut relaţii glaciale cu liderul de la Bucureşti şi stăruie întemeiate suspiciuni că n-a fost deloc străin de întreaga evoluţie a evenimentelor din decembrie 1989. A negat sistematic acest lucru, inclusiv în iulie 2010, la Bucureşti, prezent pentru a treia oară, după ce mai fusese invitat în mai 1987 şi iulie 1989, la „clubul diplomaţilor”, unde participase ca invitat special la lansarea ziarului „Puterea”, pozând în compania foştilor preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Ultimul lider al URSS a decedat marţi seara la vârsta de 91 de ani la Spitalul clinic central din Moscova, unitate medicală de referinţă a Direcţiei pentru afaceri al preşedinţiei ruse. Cauzele morţii nu au fost precizate: potrivit informaţiilor apărute pe canalul Mash, de pe reţeaua Telegram, ar fi avut probleme cu rinichii. În ajun ar fi mers la spitalul clinic menţionat pentru hemodializă. Fundaţia Gorbaciov, înfiinţată de ultimul preşedinte al URSS, a anunţat că acesta va fi înmormântat la Cimitirul Novodevicie din Moscova, data ceremoniei nefiind încă stabilită. Membru al CC al PCUS (1971), secretar al CC al PCUS (1978), secretar general (11 martie 1985) până la dispariţia funcţiei. La 15 martie 1990, la cel de al treilea Congres extraordinar al deputaţilor poporului, Mihail Gorbaciov era ales preşedinte al URSS, primul şi ultimul. La 25 decembrie 1991, după semnarea la Belovejskaia Puscia, de către şefii celor trei republici unionale (Federaţia Rusă, RSS Ucraina şi RSS Belarus) a acordului privind dizolvarea URSS, Gorbaciov şi-a depus mandatul de preşedinte al ţării. Originile actualului conflict din Ucraina se află în evenimentele neterminate din 1991. Destrămarea Uniunii Sovietice în cele 15 republici carea au intrat în componenţa ei s-au făcut după nişte graniţe administrative interne, stabilite în mod arbitrar şi care s-au transformat în graniţe între state suverane. Acest lucru a lăsat o moştenire grea, pentru cele 25 de milioane de etnici ruşi care s-au trezit că trăiesc în ţări străine, cu alte opţiuni decât ale lor. Potrivit istoricilor, printre rezultatele pozitive ale politicii sale externe se află reducerea tensiunilor internaţionale, lichidarea unor clase de arme nucleare, încetarea cursei înarmărilor şi sfârşitul războiului rece. I se reproşează distrugerea sistemului bipolar al relaţiilor internaţionale, transformarea SUA în singura superputere şi reducerea capacităţii de apărare a ţării. Pe site-ul Kremlinului, Vladimir Putin a exprimat condoleanţe la moartea fostului preşedinte al URSS subliniind că „Gorbaciov a fost politicianul şi omul de stat cu o uriaşă influenţă asupra mersului istoriei mondiale. A condus ţara într-o perioadă de schimbări dificile şi dramatice înţelegând profund necesitaeta promovării de reforme”. Vladimir Putin a evidenţiat, de asemenea, amplele activităţi umanitare, caritabile şi educaţionale desfăşurate în ultimii ani. Toţi liderii mari ai lumii, de la Joe Biden, la Ursula von der Leyen, Charles Michel, Boris Johnson, Emmanuel Macron, să nu o omitem pe Angela Merkel, au reliefat în mesajele lor anvergura lui Mihail Gorbaciov, considerat de nu puţini ca făcând parte din linia Jean Jaures, Willy Brandt, Olaf Palme, ca un om al păcii. Bolnav, de mai multă vreme, în relaţii deloc amiabile cu Vladimir Putin, n-a mai putut avea nici o intervenţie remarcabilă în spaţiul public, pentru lămurirea unor lucruri, considerate o moştenire a sa, motiv pentru care a fost demitizat. Integral.
