Tineri cercetaţi penal după ce au fost prinşi cu pistoale deţinute ilegal

0
424

pistoaleDoi tineri din localitatea Poiana Mare sunt cercetaţi penal pentru nerespectarea armelor şi muniţiilor şi contrabandă, după ce, la locuinţele lor, au fost găsite arme şi muniţie pe care le achiziţionaseră ilegal din Bulgaria. Oamenii legii le-au confiscat pistoalele şi muniţia şi continuă verificările în acest caz.

Potrivit IPJ Dolj, marţi, 30 august a.c., în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Calafat a fost organizată o acţiune de verificare a deţinătorilor de arme. În urma verificărilor întreprinse au fost depistaţi Constantin I., de 26 de ani şi Ionuţ S., de 19 ani, ambii din comuna Poiana Mare, Dolj care deţineau, fără drept, la domiciliu, două arme neletale din categoria celor supuse autorizării. Astfel, la domiciliul bărbatului de 26 de ani a fost identificat un pistol, cal.9 mm cu încărcător şi fără muniţie, iar la domiciliul tânărului de 19 ani a fost identificat un pistol de acelaşi calibru. „Din cercetările efectuate s-a stabilit că aceştia au cumpărat armele din Bulgaria în data de 28.06.2016 şi în aceeaşi zi le-au introdus în ţară prin P.T.F. Calafat, fără a le declara organelor vamale. Armele au fost ridicate în vederea cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă”, a precizat agent şef adjunct Amelia Barbu din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.