Fosta preşedintă a Tribunalului Olt menţinută sub control judiciard e Curtea de Apel Craiova

0
391

carmen marinescuJudecătorii de la Curtea de Apel Craiova au menţinut, marţi, 30 august a.c., măsura controlului judiciar faţă de fosta preşedintă a Tribunalului Olt, Eugenia Carmen Marinescu şi de soţul ei. Hotărârea a fost luată în procesul în care fosta magistrată este judecată pentru infracţiuni de corupţie, fiind acuzată că a primit, prin intermediari, 200.000 de euro de la membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru eliberarea acestuia. Următorul termen, pe fond, a fost stabilit pe 9 septembrie a.c.

Curtea de Apel Craiova a decis, la ultimul termen, de marţi, 30 august a.c., să-i menţină sub control judiciar pe fosta preşedintă a Tribunalului Olt, judecătoarea Eugenia Carmen Marinescu, pe soţul ei, Iuliu Severus Marinescu, dar şi pe avocatul Dumitru Cismaru, inculpat în acelaşi dosar: „Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii: Marinescu Eugenia-Carmen, Marinescu Iuliu-Severus, şi Cismaru Dumitru, dispusă prin încheierile de şedinţă din 26.06.2015 şi 06.05.2015, pronunţate de Curtea de Apel Craiova şi menţinută prin încheierile de şedinţă ulterioare. Dispune emiterea adreselor prevăzute de art.215 alin.5 Cod procedură penală Cu drept de contestaţie in termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.08.2016”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.

Reamintim că Iuliu Severus Marinescu, soţul judecătoarei, şi avocatul Dumitru Cismaru au fost arestaţi preventiv pe 21 martie 2015, iar Carmen Marinescu a ajuns în arestul IPJ Dolj pe 24 martie, însă la sfârşitul lunii iunie 2015 toţi inculpaţii erau deja plasaţi sub control judiciar. Asta după ce, pe 5 mai a.c., la Curtea de Apel Craiova s-a înregistrat dosarul în care soţii Marinescu, avocatul Cismaru şi Ilie Bucă erau trimişi în judecată de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova pentru luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, în formă continuată, fals în declaraţii în formă continuată şi complicitate la aceste infracţiuni. Anchetatorii susţin că judecătoarea, ajutată de ceilalţi trei inculpaţi, ar fi primit 200.000 euro ca să-l elibereze, în septembrie 2011, pe Sandu Anghel zis Bercea Mondial. La trei luni după primirea şpăgii, procurorii spun că judecătoarea şi soţul ei, Iuliu Severus Marinescu, au investit banii în trei suprafeţe de teren şi o casă (un teren în suprafaţă de 703 mp şi o construcţie de 29 mp pe acelaşi amplasament, situat în Băile Olăneşti, un teren situat în localitatea Corbu, judeţul Constanţa, în suprafaţă de 1250 mp, şi un teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina), două dintre aceste achiziţii nefiind menţionate în declaraţiile de avere ale magistratului. Următorul termen de judecată pe fond a fost stabilit pentru 9 septembrie a.c.