Începând de astăzi, cardul național de sănătate devine unicul instrument de decontare și validare a serviciilor medicale în sistemul public de sănătate pentru asigurații cu vârsta de peste 18 ani care au intrat în posesia lui. Cei cărora deocamdată nu li s-a emis cardul de sănătate pot beneficia de servicii medicale fără prezentarea acestuia.
Asiguraţii care nu au intrat încă în posesia cardului pot să verifice dacă li s-a emis acest document prin accesarea serviciului pus la dispoziţie de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la adresa http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html sau se pot adresa caselor de asigurări de sănătate în evidenţa cărora se află pentru verificare și, după caz, eliberarea cardului de sănătate. Asiguraţii cărora până la această dată nu li s-a emis cardul de sănătate pot beneficia de servicii medicale fără prezentarea acestuia.
Asigurații care au pierdut sau deteriorat cardul de sănătate vor solicita eliberarea unui duplicat la casele de asigurări, unde vor depune o cerere și vor plăti contravaloarea noului card și a cheltuielilor de distribuire prin servicii poștale, în valoare de 15,5 lei. Până la primirea noului card de sănătate, asigurații vor avea acces la servicii medicale în baza unei adeverințe de înlocuire a cardului de sănătate ce li se va înmâna în momentul în care vor depune cererea pentru emiterea cardului duplicat.
147 de asiguraţi au refuzat cardul de sănătate
Asigurații care, din motive personale sau religioase, refuză utilizarea cardului de sănătate vor depune o cerere în scris la casa de asigurări, în care vor menționa motivele refuzului și vor restitui cardul de sănătate, în cazul în care l-au primit. Accesul la servicii medicale se va realiza pentru acești asigurați în baza unei adeverințe de înlocuire a cardului de sănătate, cu termen de valabilitate de trei luni. Adeverința nu trebuie să rămână la furnizorul de servicii medicale, ea va fi prezentată ori de câte ori asiguratul solicită un serviciu.
Pentru asigurații care împlinesc vârsta de 18 ani și/sau dobândesc calitatea de asigurat se generează automat din sistem comanda de tipărire și distribuire a cardului de sănătate. Nu este necesară solicitarea în scris a asiguratului pentru eliberarea cardului. Aceștia vor primi cardul național de sănătate prin servicii poștale, la domiciliul înscris în cartea de identitate. C.A.S. Dolj a eliberat 147 adeverinţe pentru persoane asigurate care au refuzat cardul din motive religioase sau de conştiinţă.
Cardul naţional de sănătate face dovada calităţii de asigurat şi confirmă prezenţa asiguratului la furnizorul de servicii medicale. Pe card şi în memoria electronică a cardului sunt imprimate informaţii precum numele şi prenumele asiguratului, codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, numărul de identificare al cardului naţional de asigurări sociale de sănătate (CID), data naşterii şi termenul de valabilitate al cardului (5 ani).
Peste 10.000 de doljeni aşteptaţi să-şi ridice cardul
La ultimul bilanţ al Casei de Asigurări de Sănătate, în judeţul Dolj 10.295 de carduri nu fuseseră ridicate de asiguraţi. Peste 450.000 de carduri de sănătate au fost tipărite şi distribuite în Dolj începând cu 19 ianuarie a.c. Poşta Română a returnat la C.A.S. Dolj un număr de 35.358 de carduri, pe care nu a reuşit să le predea asiguraţilor la domiciliul acestora. Din numărul acestor carduri returnate, 13.481 au fost predate asiguraţilor care au venit la C.A.S. Dolj pentru ridicarea lor, iar 11.287 de carduri au fost ridicate de medicii de familie pentru pacienţii din listele proprii.
La nivel naţional, până în prezent, au fost tipărite aproximativ 15 milioane de carduri, dintre care peste 300.000 de carduri după data de 1 mai a.c. (63.000 carduri duplicat și 247.000 pentru persoanele care au dobândit calitatea de asigurat). Aproximativ 600.000 de carduri vor mai fi tipărite până la sfârșitul anului, informează CNAS. În prezent, la casele de asigurări de sănătate se afla în jur de 300.000 carduri care așteaptă să fie ridicate de către asigurați. Carduri activate în sistem sunt 8.600.000, dar în decursul unui an aproximativ 6.000.000 de cetățeni interacționează cu sistemul, au nevoie de un serviciu medical.