Unsprezece ani prin sălile de judecată, pentru o bucată de teren şi un beci

0
4417

De unsperzece ani se judecă Angela Popa pentru o parte cumpărată dintr-un imobil, în anul 1994, situat în Craiova, strada Arieş nr. 31. Ultima sentinţă irevocabilă a fost dată de Tribunalul Dolj la data de 11 octombrie 2011 care a respins „ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Popa Angela împotriva deciziei civile nr. 829 din 07.04.2011 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 15539/215/2009, în contradictoriu cu intimaţii Barbu Lavinia, Mandaş Marinela, Mandaş Alexandru şi Dincă angela. Obligă contestatoarea să plătească intimaţilor suma de 600 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat redus de la 1240 lei. Irevocabilă”. Femeia nu acceptă sentinţa şi se consideră neîndreptăţită.  

La data de 20 aprilie 1994, Maria Mantaprin contractul de vânzare-cumpărare nr. 10166, a înstrăinat cota sa individuală de ¼ din imobil Angelei Popa. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2432/27.11.1999, moştenitorii legali ai lui Teodor Mandaş, au înstrăinat cota culeasă de la tatăl lor, respectiv 3/16 din imobil, Laviniei Barbu, iar Dumitru Barbu un alt moştenitor a vândut partea lui, de 3/16 din casă aceleaşi persoane, şi tot o parte de 3/16 a luat Lavinia Barbu şi de la Radu Manta. O perioadă a fost linişte, până când patru dintre proprietarii imobilului au mers în instanţă pentru a cere ieşirea din indiviziune cu privire la suprafaţa de 120 mp, casă din cărămidă acoperită cu tablă, compusă din 2 camere, antreu şi bucătărie.

A solicitat întocmirea unei alte variante de lotizare

Judecătoria Craiova prin sentinţa civilă nr. 234 de la 22 ianuarie 2002 a admis acţiunea reclamanţilor Lavinia Barbu, Marinela Mandaş, Alexandru Mandaş şi Angela Dincă, a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză şi a atribuit loturile astfel:  lotul I a fost dat reclamanţilor, care au primit camerele 2,3,4 şi pivniţa, precum şi terenul aferent în suprafaţă de 90,90 mp. Total valoare bunuri atribuite – 274.796.097 lei, urmând să primească din lotul II suma de 34.585 lei; lotul II i-a fost atribuit Angelei Popa, care a primit  camera nr. 1, terenul aferent în suprafaţă de 27,10 mp şi 91.585.838 lei, trebuind să plătească 34.585 lei lotului I. Angela Popa a declarat apel împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că a solicitat întocmirea unei alte variante de lotizare prin atribuirea în lotul său a pivniţei şi a holului de lângă camera atribuită prin sentinţă.

“Este incorect ceea ce se întâmplă”

Tribunalul Dolj prin decizia civilă nr. 1807 de la 27 august 2002, a respins ca nefondat apelul Angelei Popa, reţinând că varianta de lotizare propusă de expert şi însuşită de instanţa de fond este cea optimă, permiţând atribuirea bunurilor în natură şi posibilitatea pentru reclamanţi de a fi menţinuţi în indiviziune. Angela Popa a făcut recurs de data aceasta împotriva celor două hotărâri, anulat de Curtea de Apel Craiova ca fiind netimbrat. În anul 2005, Tribunalul Dolj respingea ca nefondat apelul Angelei Popa, pentru ca în 2006 să primească aceeaşi decizie, după ce a încercat să obţină în principal admiterea recursului, casarea deciziei, iar pe fond atribuirea bunurilor în varianta I de lotizare, cu consecinţa modificării valorii loturilor şi a sultei corespunzătoare, dorind să demonstreze că o porţiune din terenul în litigiu nu intră în masa partajabilă , fiind ocupat abuziv. “În anul 1994 am cumpărat un imobil pe strada Arieş. Acolo am făcut un bar, dar după ce am divorţat de soţul meu am închis şi societatea. La un moment dat au început scandalurile cu proprietarii beciului. Ne-am judecat ani de zile, pentru că ei tot trimiteau experţi. Am făcut contestaţie de fiecare dată întrucât eu consider că nu este normal să le dea beciul de sub camera mea, pe terenul meu. M-am opus de fiecare dată, au vrut să îmi scoată imobilul la licitaţie. Când am cumpărat casa era şi beciul sub ea, dar l-am renovat pentru că era distrus, am investit în el. Este strigător la cer ce fac ei acolo. Din anul 2000 mă judec cu ei. Mi-au tăiat apa, canalizarea, pentru că ţevile trec pe terenul lor, mi-au distrus grupul sanitar. În lege scrie clar că dacă bunurile îmi aparţin trebuiau să mă cheme să văd ce fac cu ele. Este incorect ceea ce se întâmplă”, se plânge Angela Popa.

“E terenul meu dar ei abuzează de el”

În 2011, Angela Popa solicita Tribunalului Dolj o hotărâre prin care Lavinia Barbu, Marinela Mandaş, Alexandru Mandaş şi Angela Dincă să fie obligaţi la „plata sumei de 36.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului proprietatea reclamantului pe perioada 2006-2009, sumă ce ar fi urmat să fie actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, obligarea pârâţilor la o prestaţie lunară de 1.000 lei lunar pe toată durata existenţei construcţiei (proprietatea pârâţilor) pe terenul proprietatea reclamantei, obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată”. „În 2006, Judecătoria Craiova a dat o sentinţă definitivă şi irevocabilă, având ca obiect ieşirea din indiviziune. Mi-a fost atribuită camera nr. 1 din casă şi terenul în suprafaţă de 29,87 mp aferent curţii-construcţii, situat sub pivniţa imobilului ce a fost atribuită în lotul I, în suprafaţă de 18,27 mp, diferenţa reprezentând teren aferent curţii. Eu nu pot să fac nimic acolo. E terenul meu dar ei abuzează de el, fac ce vor. I-am dat în judecată, pentru a-mi plăti chirie, expertul a fixat-o o sumă, dar apoi au respins pe motiv că nu sunt ei de vină că li s-a dat în proprietate acest spaţiu. Aceştia, moştenitorii, sunt nişte nepoţi de-ai celor de la care am cumpărat eu casa”, a spus Angela Popa. Tribunalul Dolj a respins „ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Popa Angela împotriva deciziei civile nr. 829 din 07.04.2011 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 15539/215/2009, în contradictoriu cu intimaţii Barbu Lavinia, Mandaş Marinela, Mandaş Alexandru şi Dincă Angela. Obligă contestatoarea să plătească intimaţilor suma de 600 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat redus de la 1240 lei. Irevocabilă”. Aşa cum spuneam, Angela Popa se simte neîndreptăţită, şi nu ştie ce mai poate face pentru a-şi găsi dreptatea. De partea cealaltă, Barbu Lavinia, Mandaş Marinela, Mandaş Alexandru şi Dincă Angela au de partea lor hotărârile instanţelor de judecată.