Puţin peste 10.000 de turişti străini s-au cazat în Dolj

0
791

Motelurile sunt principalele locuri de cazare preferate de turiştii care vin în Dolj. Cei mai mulţi dintre cei 37.123 de turişti care au înnoptat în judeţ,  în primul semestru din 2012 au ales unităţile de trei şi patru stele, nemţii reprezentând procentul cel mai mare între numărul vizitatorilor de peste hotare.

Potrivit directorului Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Craiova, ec. Mariana Tănase, la nivelul judeţului Dolj, în semestrul I din 2012, s-a înregistrat o activitate de turism ceva mai intensă comparativ cu semestrul I din 2011. “Analizând unităţile turistice din punct de vedere al numărului de camere, în semestrul I 2012, comparativ cu semestrul I 2011, ponderea au deţinut-o hotelurile, cu 73,3%, faţă de 71,7% în semestrul I 2011, urmate de hosteluri cu 9,4% – 9,9% în semestrul I 2011 –, pensiuni turistice urbane cu 5,1%, acest procent menţinându-se la nivelul anului trecut, pensiuni turistice rurale cu 5,5% – 3,4% în semestrul I 2011 –, moteluri cu 4,7% – 6,5% în semestrul I 2011 –, vile turistice cu 1,4%, respectiv 2,0% în semestrul I 2011, şi cabane turistice cu 0,6%”, a precizat şefa DRS Dolj. “Capacitatea de cazare turistică în funcţiune a structurilor de primire turistică, în perioada analizată din 2012, a fost de 405.628 locuri – zile, cu 28,2% mai mare decât în semestrul I din 2011”, mai spune aceasta.

Hotelurile au cea mai mare capacitate de cazare…

În totalul capacităţii de cazare turistică în funcţiune, hotelurile au deţinut o pondere de 72,5%, hostelurile – 10,6%, motelurile – 4,4%, vilele turistice – 1,4%, pensiunile turistice urbane – 5,8%, pensiunile turistice rurale – 5,1% şi cabanele turistice – 0,2%. “Unităţile de cazare turistică clasificate cu 3 stele au reprezentat 58,8% din totalul capacităţii de cazare turistică în funcţiune a structurilor de primire turistică, fiind urmate de cele cu 4 stele, cu 29,5%, cele de 2 stele, cu 11,5%  şi de cele neclasificate pe stele, respectiv 0,2%”, afirmă Mariana Tănase.

… Dar motelurile au cel mai mare grad de ocupare

Indicele de utilizare netă a locurilor e lui 2012, în totalul structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare, a fost de 16,5%. Motelurile au avut cel mai mare grad de ocupare, respectiv 23,3%, urmate îndeaproape de vilele turistice – cu un indice de utilizare de 23,2%, pensiunile turistice urbane au raportat un grad de 22,4, pensiunile turistice rurale – 20,7%, hotelurile – 16,1%, hostelurile – 10,5% la hosteluri (7,8% semestrul I 2011) şi 1,2% la cabanele turistice.

Cazarea la 4 stele câştigă teren

Potrivit datelor statistice raportate pe Dolj, numărul turiştilor cazaţi în semestrul I din 2012 a fost de 37.123, cu 19.639 turişti mai mult decât în semestrul I din 2011, care au totalizat 66.970 de zile şi înnoptări. “Din totalul turiştilor cazaţi, 27.027, adică 72,8%, au fost turişti români, şi 10.096, respectiv 27,2%, turişti străini”, precizează conducerea Direcţiei de Statistică din Craiova. Cei mai mulţi dintre turişti au ales unităţile clasificate cu 3 stele (44,9%), urmate de cele cu 4 stele (42,7%) şi pe cele neclasificate pe stele în procent de doar 0,1%.

Însă anul acesta s-a observat un trend crescător al ponderii înnoptărilor la categoria de 4 stele. Astfel, dacă în semestrul I al anului trecut 23,1% dintre turişti se cazau la 4 stele, anul acesta cifrele au indicat un procent de 44,8%. Şi la categoria “3 stele” s-a raportat o creştere de câteva procente. Reorientarea turiştilor către aceste unităţi s-a reflectat însă în procentele locurilor de cazare de 2 stele: ponderea înnoptărilor a scăzut de la 37,9% (în 2011) la 13,3% (în 2012).

 

Din cei 10.096 de turişti străini care au venit în Dolj, 29,4% au fost din Germania, 12,8% din Italia, 11,6 din Regatul Unit al Marii Britanii, 6,5% din Franţa, 5,2% din Albania, 3,6% din Grecia, 3,4% din Bulgaria, 3,3% din Spania, 2,4% din Polonia etc.