Penitenciarul Craiova a fost, ieri, gazda unui eveniment mai puţin obişnuit pentru o închisoare: o bursă a locurilor de muncă ce s-a desfăşurat chiar în spatele gratiilor. Persoanele private de libertate au participat la evenimentul organizat în colaborare cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă în clubul destinat activităţilor pentru persoanele private de libertate.
La această bursă a locurilor de muncă au participat persoane private de libertate pentru care există posibilitatea eliberării condiţionate atât de la Penitenciarul Craiova cât şi de la Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova şi Penitenciarul Pelendava precum şi potenţiali angajatori. Deţinuţii au avut ocazia să discute deschis cu angajatorii despre şansele pe care le au să obţină o slujbă după eliberare. Destul de reduse, dacă este să judecăm după numărul mic al firmelor care au răspuns afirmativ la invitaţia penitenciarului.
Cei câţiva angajatori prezenţi, ieri, la întâlnirea cu deţinuţii le-au făcut cunoscută acestora oferta, mai ales că pe parcursul executării pedepsei privative de libertate unii dintre puşcăriaşi au obţinut calificări în meserii precum cea de brutar, patiser, cizmar ori tipograf. Deţinuţii care doresc cu adevărat să-şi schimbe viaţa, unii dintre ei aflaţi la doar câteva luni de libertate, s-ar mulţumi însă cu orice, doar să nu se mai întoarcă în spatele gratiilor.
Este, de altfel, şi dorinţa reprezentanţilor Penitenciarului Craiova, care, prin intermediul acestei acţiuni, şi-au propus să atragă atenţia comunităţii locale şi asupra problemelor pe care foştii deţinuţi le întâmpină din momentul în care ies pe poarta închisorii. În continuare, există o reticenţă a angajatorilor faţă de cei care au fost închişi, iar lipsa unui loc de muncă este de cele mai multe ori motivul care determină recidiva.
Sprijin din partea comunităţii locale
Prin intermediul acestei acţiuni se doreşte sensibilizarea comunităţii locale, dar mai cu seamă a potenţialilor angajatori cu scopul de a manifesta deschidere faţă de persoanele care au executat pedepse privative de libertate şi de a le oferi acestora şanse egale la angajare. Persoanele aflate în detenţie îşi pot exersa cunoştinţele şi deprinderile de comportament formate în cadrul programelor de educaţie şi asistenţă psihosocială la care au participat în perioada executării. „Subliniem faptul că pregătirea pentru libertate se face prin promovarea şi consolidarea competenţelor personale şi profesionale ale persoanelor private de libertate şi interacţiunea cu reţele sociale şi de afaceri. În acest context implicarea societăţii civile şi în special a firmelor capătă o importanţă crucială în procesul de resocializare a persoanelor private de libertate, datorită faptului că obţinerea unui loc de muncă va fi un pas important în vederea reintegrării sociale”, a explicat Cătălin Borleanu, purtător de cuvânt la Penitenciarul Craiova.