Devenită, graţie petrolului de care dispune, a treia economie a Africii subsahariene, în urma Nigeriei şi Africii de Sud, Angola este condusă, de peste 30 de ani, de acelaşi preşedinte Jose Eduardo dos Santos şi un partid omiprezent şi tentacular – Mişcarea Populară pentru Eliberarea Angolei (MPLA) – dar are pace de 10 ani. Ieri a avut loc cel de-al treilea scrutin, de la obţinerea independenţei de fostă colonie portugheză (1975) şi urmează să fie desemnaţi cei 220 de deputaţi pentru Adunarea Naţională. Populaţia – 19 milioane de locuitori – care a văzut o mică elită îmbogăţindu-se fără limite, datorită rentei petroliere, aspiră tot mai mult la libertate şi egalitate. Angola a experimentat între 1975 şi 2002 unul dintre cele mai violente războaie de Africa. Peste un milion de oameni şi-au pierdut viaţa în timpul conflictului fratricid, care a antrenat cele două mişcări principale de eliberare, pe fondul războiului rece: MPLA (marxist), susţinut de URSS şi Cuba, şi Uniunea pentru Independenţa Totală a Angolei (UNITA), susţinută de SUA şi Africa de Sud. S-a pus capăt în 2002, odată cu moartea şefului istoric al UNITA, Jonas Savimbi. Acest război a fost precedat de cel de independenţă, contra colonizatorilor portughezi (1961-1975), încât, în total, poporul angolez a avut parte de patru decenii de violenţă şi distrugere. Longevitatea la putere a MPLA se4 bazează pe trei factori principali: promisiunea de pace într-o ţară epuizată de război, utilizarea drepturilor din petrol pentru a menţine elita ţării de partea sa şi o manipulare a opoziţiei politice. Pe hârtie, Angola este o democraţie, în care Constituţia garantează o separare a puterilor, dar şi drepturile fundamentale ale omului, dar, în realitate, ţara este sub apăsarea partidului stat. MPLA a câştigat alegerile legislative din 2008 cu 82%, faţă de 10% pentru UNITA, principalul partid de opoziţie. Competenţele parlamentului sunt slabe şi luarea deciziilor politice şi economice aparţine preşedintelui Jose Eduardo dos Santos (70 de ani), record de longevitate pe continent, fără să fi fost ales prin vot universal direct. Alegerile prezidenţiale, programate pentru 2009, dar suspendate, nu vor avea loc, iar o nouă Constituţie, adoptată în 2010, suprimă alegerile prezidenţiale. Jose Eduardo dos Santos este cap de listă la alegerile legislative şi va redeveni preşedinte. În ultimii zece qani, ţara a cunoscut un boom economic, determinat de resuirsele sale petroliere. Cu aproape 1,7 milioane barili pe zi în 2011, Angola este al doilea mare producător de ţiţei al Africii. De la Exxon Mobile la Petrobras, toate multinaţionalele din domeniu sunt prezente. Ţara speră să depăşească Nigeria în producţia de petrol, în temeiul explorărilor făcute. Angola mai deţine şi zăcăminte de diamante, fier, gaze şi uraniu. În aprilie, rezervele valutare străine au fost cifrate la 26 miliarde dolari (20,8 miliarde euro) şi, ironia istoriei, prim-ministrul portughez, Pedro Passos Coelho, a vizitat Luanda (capitala Angolei) pentru a solicita ajutor financiar. Petrolul reprezintă 50% din PIB-ul angolez. O dificultate tot mai greu de stăpânit este corupţia, Angola fiind plasată în clasamentul Doing Bussines, al Băncii Mondiale, pe locul 172 din 183 de ţări studiate. Este mult mai greu să faci afaceri aici decât în Afganistan sau Irak. Impresionanta creştere economică a ţării, spun analiştii, întrucât este departe de a ferici pe toată lumea, poate genera o primăvară angoleză. Mai mult de jumătate din populaţie trăieşte încă în mizerie. Investiţii majore în infrastructură (15 miliarde euro), sunt făcute de China, un importator major de ţiţei. Luanda, capitala ţării, a devenit un oraş cu hoteluri de lux şi maşini somptuoase, dar şi cu ghetouri la marginea sa, în care trăiesc înghesuiţi oamenii. Climatul a fost tensionat în ultimele săptămâni, UNITA denunţând, ca şi în 2008, posibile fraude în alegerile electorale. Se pune problema succesiunii preşedintelui dos Santos, în vârstă de 70 de ani, şi Manuel Vicente (55 de ani), patronul foarte puternicei companii petroliere Sonangol, este văzut ca un delfin potenţial. Deţine funcţia de ministru şi se află pe poziţia a doua a partidului MPLA. După toate semnalele, va primi mandatul de preşedinte, fiindcă este „om de încredere”.
