Grupul Austriac Supernova, una dintre cele mai importante companii private de imobiliare axate pe proprietăți de retail de top din Europa Centrală și de Est, investește până la 40 de milioane de euro în modernizarea centrelor comerciale achiziționate la sfârșitul anului trecut în București, Constanța, Bacău și Drobeta Turnu Severin. Lucrările de modernizare se află deja în desfășurare în Drobeta Turnu Severin și Bacău, urmând ca până la sfârșitul lui 2023 să fie demarate și finalizate inclusiv în Constanța și București.
„În urmă cu mai puțin de un an, încheiam cu succes această tranzacție importantă pentru noi, deopotrivă prin valoarea ei strategică, cât și prin felul în care ne oferă oportunitatea de a face ceea ce știm cel mai bine: dezvoltarea inteligentă, cu respect și angajament față de mediu. Suntem fideli viziunii noastre, astfel că în doar câteva săptămâni vom prezenta locuitorilor din Drobeta Turnu Severin noul centru comercial Supernova, complet renovat și modernizat. Mai mult decât atât, suntem nerăbdători ca, până la finalul anului următor, și mai mulți consumatori români să se bucure de ceea ce am planificat pentru ei: lucrări esențiale de infrastructură internă, lucrări de modernizare și optimizare a spațiilor, servicii de o calitate mai bună, noi branduri și facilități – toate adaptate la nevoile lor reale și actuale și aliniate noilor tendințe din retail”, a spus Frank Philipp Albert, fondator și CEO Supernova Group.
După achiziția de la Grupurile Louis Delhaize și Galimmo a celor șase centre cu o suprafață totală de aproximativ 140.000 de metri pătrați, primele centre care au intrat în procesul de rebranding sunt Cora Drobeta Turnu Severin și Cora Bacău. În timp ce lucrările aflate în desfășurare la Drobeta Turnu Severin se vor finaliza în luna august, la Bacău, acestea au loc în două etape ce se vor încheia în 2023. La finalul acestora, locuitorii din zonă se vor bucura de o parcare renovată, precum și de diversificarea ofertei centrului comercial prin includerea de noi branduri.
Până la sfârșitul lui 2023, toate cele șase centre comerciale vor avea spații renovate și modernizate, cu facilități și oferte îmbunătățite, sub denumirea de centre comerciale Supernova. Cora va rămâne, ca și până acum, principalul chiriaș pe zona alimentară, continuând să ofere consumatorilor o gamă variată și largă de produse. Mai mult decât atât, pe fondul noului context generat de pandemia de COVID-19 și a deciziei Cora de a-și reduce suprafața magazinelor, Supernova va prelua administrarea zonelor eliberate în centrele aflate în proprietatea sa: București Cora Alexandriei, București Cora Lujerului, București Cora Pantelimon și Cora Brătianu (Constanța). Cu acest prilej, grupul austriac va completa portofoliul deja existent prin adăugarea de noi branduri ce vor spori diversitatea și atractivitatea centrelor comerciale atât în orașe, cât și în regiunile adiacente.
Intrarea Grupului Supernova în România datează din noiembrie 2020, odată cu preluarea Jupiter City Shopping Center din Pitești, devenit Supernova Pitești în aprilie 2022. Pe lângă noua identitate, centrul comercial a fost renovat, modernizat și extins până la o suprafață închiriabilă de 53.000 de metri pătrați, ajungând să găzduiască peste 70 de chiriași și noi magazine, întărind poziția acestuia ca una dintre cele mai importante destinații de cumpărături din județul Argeș și din regiune.
Despre Supernova:
Grupul Austriac Supernova este o companie internațională axată pe dezvoltarea și gestionarea proprietăților imobiliare comerciale din Austria, Slovenia, Croația și România. Pe lângă acestea, Grupul Supernova este activ și în Germania, Slovacia și Serbia. Portofoliul actual al Grupului cuprinde 77 de proprietăți cu o valoare brută de 1,7 miliarde EUR. Supernova depune eforturi mari pentru a crește calitatea serviciilor, a ofertei și a întregii infrastructuri. În ultimii ani, compania a făcut investiții considerabile în activitățile sale de marketing și a construit aceeași identitate vizuală pentru toate centrele – brandul Supernova. Obiectivul general al companiei este dezvoltarea inteligentă și achizițiile strategice, evoluția și, în același timp, investițiile în piețele în creștere și în sursele regenerabile de energie.