Euro 2022(F): Anglia la primul trofeu!

0
362

Ca şi la bărbaţi, în 1966, reprezentativa de fotbal feminină a Angliei a reuşit, aseară, pe Wembley, să câştige primul trofeu major, învingând (2-1) reprezentativa Germaniei, după prelungiri. Lipsită de aportul Alexandrei Popp (31 ani), căpitanul şi golgeterul echpei, accidentată la încălzire (victima unor probleme musculare), reprezentativa Germaniei a avut de surmontat o absenţă nu uşor de înlocuit. Tot din cauza accidentărilor, în 2013 şi 2017, Alexandra Popp n-a putut face parte din echipa câştigătoare. A fost o finală densă, cu reală încărcătură psihică, o inflaţie de efort fizic, disputată în faţa a 87.192 spectatori (90.000 locuri este capacitatea maximă a stadionului). Golurile partidei au fost marcate de Ella Toone (min 62) şi Chloe Kelly (min 110), respectiv Lina Magull (min 79). Germania, al cărei cancelar Olaf Scholz s-a aflat în tribune, a fost la a treia finală cu prelungiri, după cele din 1991 cu Norvegia şi 2001 cu Suedia. Cu cel mai bun atac din competiţie (22 goluri) şi cea mai bună apărare (la egaliatate cu a adversareio din finală), Anglia a avut în Beth Mead (6 goluri şi 5 pase de gol) o atacantă de excepţie, ea fiind declarată cea mai bună jucătoare a turneului. În fine, bucuria jucătoarelor engleze, dar şi a suporterilor britanici, a fost una de nedescris, la numai un an după eşecul reprezentativei de fotbal la Euro, în faţa Italiei. Selecţionera Serena Wiegman, după ce câştigase trofeul cu Olanda în 2017, îl câştigă şi cu reprezentativa Angliei, care pierduse 2 finale în 1984 şi 2009, ultima chiar în faţa Germaniei.