Un tezaur veritabil, descoperit în curtea unui doljean, a intrat în patrimoniul Muzeului Olteniei din Craiova

0
1012
 Peste 100 de monede romane și podoabe de argint, vechi de aproape 2.300 de ani, se află, în această perioadă, într-un amplu proces de restaurare și conservare.
Obiectele au fost găsite de un localnic din comuna Pielești, în luna mai a anului trecut. Acesta făcea săpături în grădina din curte, cu scopul amenajării unei piscine, dar a oprit lucrările în momentul în care a găsit o oală de ceramică plină cu monede. Imediat a anunțat autoritățile, iar vasul a fost preluat pentru expertiză de către specialiștii Direcției Județene pentru Cultură Dolj.
“A urmat un proces îndelungat de datare și stabilire a valorii obiectelor găsite, iar concluzia a fost aceea a unei descoperiri de o valoare excepțională. Consiliul Județean Dolj și-a dorit ca tezaurul să rămână în proprietatea județului, astfel că a respectat procedura legală de preluare în administrare. Astfel, zilele trecute, a fost efectuată plata recompensei stabilite prin lege pentru persoana care a făcut descoperirea, în cuantum de 45% din valoarea pieselor.
Monedele romane și bijuteriile dacice vor fi expuse la Muzeul Olteniei, în următoarele luni”, a declarat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.