Arsenal a cucerit Cupa Angliei, după ce a învins-o pe rivala londoneză Chelsea, scor 2-1, în finala de pe Wembley. Eroul “tunarilor” a fost gabonezul Aubameyang, care a reuşit o dublă (28 – penalty, 67), după ce Chelsea a deschis scorul prin americanul Pulisic (5).
Trupa lui Frank Lampard a terminat meciul în inferioritate, croatul Mateo Kovacic fiind eliminat pentru al doilea cartonaş galben în min. 73.
Arsenal şi-a confirmat statutul de specialistă a FA Cup, deţinând recordul de trofee – 14. Formaţia lui Mikel Arteta şi-a asigurat astfel şi calificarea în Europa League, salvând cu acest succes important un sezon dezamăgitor în Premier League (locul 8).