Corpul de Control al Ministrului Educaţiei Naţionale verifică unităţi de învăţământ din toată ţara

0
541

Corpul de Control al Ministrului Educaţiei Naţionale (MEN) a început, astăzi, verificările în unităţile de învăţământ din toată ţara privind situaţia şcolară a elevilor. Până la sfârşitul lunii august, MEN derulează o inspecţie tematică, dublată de o analiză de risc, privind evoluţia situaţiei şcolare a elevilor din învăţământul gimnazial, de la înscrierea în clasa a V-a, în anul şcolar 2015-2016, până la susţinerea Evaluării Naţionale, din anul şcolar 2018-2019, scrie Agerpres. Experţii Corpul de Control vor analiza situaţia şcolară a elevilor promovaţi, corigenţi, repetenţi, cu situaţie şcolară neîncheiată, în anii şcolari selectaţi. “Obiectivele acestei inspecţii/analize de risc sunt identificarea grupurilor defavorizate de elevi aflaţi în risc de abandon şcolar, prevenirea excluziunii şcolare, precum şi reducerea/remedierea erorilor din documentele şcolare”, precizează comunicatul MEN citat de Agerpres.