Lovitura de stat eşuată din Turcia are urmări şi în lumea fotbalului, unde mai mulţi oficiali ai Federaţiei de specialitate din această ţaraă, dar şi întreg staff-ul selecţionerului Fatih Terim sunt anchetaţi pentru a se vedea dacă au legătură cu organizaţia lui Fethullah Gulen. După ce presa internaţională a informat că fosta legendă a fotbalului turc Hakan Sukur riscă patru ani de închisoare pentru că ar fi un simpatizant al lui Fethullah Gulen, acum autorităţile de la Ankara extind ancheta la nivelul întregii Federaţii de Fotbal. Potrivit celor de la haberler.com, oficiali ai Federaţiei Turce de Fotbal, întreg staff-ul selecţionerului Fatih Terim şi toţi arbitrii sunt anchetaţi de poliţie pentru a se stabili cu exactitate dacă au legătură cu Fetullahçı Terör Örgütü, organizaţia lui Fethullah Gulen, omul despre care autorităţile de la Ankara susţin că s-ar afla în spatele loviturii de stat eşuate. Surse din cadrul Poliţiei au declarat că un grup format din 7-8 arbitri a ridicat până acum suspiciuni: “Încercăm să curăţăm cele mai importante instituţii de membrii organizaţiei lui Gulen. Trebuie să facem curat în propria curte. Acum sunt anchetaţi arbitrii, iar 7-8 persoane sunt suspecte”. Încercarea de lovitură de stat în Turcia a avut loc la jumătatea acestei luni, însă a eşuat, preşedintele Recep Tayyip Erdogan rămânând în funcţie.
Acasă Actualitate Actualitate externă Oficiali ai Federaţiei de Fotbal din Turcia sunt anchetaţi după lovitura de...