Oltenii încearcă să profite de prăpădul făcut de francezi

0
389

Universitatea Craiova întâlneşte liderul Ligii I, ASA Tg. Mureş, afectat de eşecul drastic în faţa lui Saint Etienne

O echipă care şi-a schimbat aproape întreg lotul în pauza de vară conduce în clasamentul Ligii I, iar cea mai omogenă formaţie a campionatului a acumulat cele mai puţine puncte dintre toate cele 14 echipe. De aici pleacă ASA şi Craiova în cea de-a şaptea confruntare diirectă în ultimele 3 sezoane. Oltenii n-au smuls decât un punct din fieful ardelenilor, dar asta pe vremea lui Lincar, iar în primăvară le fuse întreruptă seria invincibilă tocmai de echipa care avea să fie la câteva minute de câştigarea titlului. ASA ar trebui să apară vlăguită după duelul aprig cu Saint Etienne, dar în aceeaşi stare de oboseală provocată de cupele europene le-au prins oltenii şi pe Botoşani şi Astra şi nu le-au penalizat. Un eşec la Târgu Mureş n-ar mai fi scuzat nici de ghinion, nici de greşeli individuale, de arbitraj sau de mâna destinului, etc. Craiova trebuie să câştige dacă vrea să rămână în cărţile play-off-ului, obiectivul pe care şi-l propuse înaintea startului. Nu joacă Achim şi Curelea, dar soluţii sunt destule în faţa unei echipe restructurată în câteva săptămâni şi ticsită cu veterani, care are şi moralul zdruncinat de eşecul cu francezii. Cârţu spune că acum este momentul ca echipa să-şi arate adevăratul caracter, într-o perioadă nefastă: “Lipsa punctelor a generat o stare de presiune în vestiar, pentru că avem obiective pe care vreme să le atingem. Dar o astfel de situaţie poate crea o mai mare concentrare, o mai mare responsabilizare, pentru că în aceste momente grele se văd caracterele puternice”. Dacă vor apărea modificări în primul “unsprezece”, ele i-ar putea viza pe Băluţă, Vătăjelu sau Ferfelea, primii doi din cauza formei slabe arătată în acest debut de sezon, iar ultimul având pe conştiinţă penalty-ul ratat cu Astra şi ca presiune concurenţa nou-venitului Zlatinski.

Fostul căpitan, Brandan, actualul inamic

De la ASA au plecat în vară: M. Constantin, Feussi, Sepsi, Hora, Zicu, Goga şi Bumba, iar cea mai importantă achiziţie pare cea a fostului căpitan din Bănie, Pablo Brandan. Argentinianul a marcat 4 goluri în 22 de meciuri jucate pentru Universitatea Craiova în sezonul trecut, iar accidentarea sa în retur a coincis cu declinul alb-albaştrilor. În vară,  Brandan a preferat să plece la Târgu Mureş, unde după plecarea lui Liviu Ciobotariu, s-a demarat un proiect interesant, sub comanda lui Dan Petrescu. Numai că “Bursucul” a dezertat când au apărut problemele financiare, nu înainte de câştigarea Supercupei. Imediat, ASA a fost preluată de Vasile Miriuţă, un tehnician obişnuit să lucreze cu echipe aflate în criză financiară. Problema principală a staff-ului ardelean o repezintă recuperarea rapidă a jucătorilor pentru meciul de duminică, după efortul din disputa cu Saint Etienne. “Trebuie să ne refacem cât putem de repede, fiindcă ne aşteaptă un meci greu cu Craiova. Suntem pe primul loc şi trebuie să ne respectăm postura şi să o consolidăm” spune Vasile Miriuţă. Gabi Mureşan spune că ASA are potenţial şi pe bancă pentru a înlocui jucătorii care nu vor putea face faţă unui ritm de meciuri din trei în trei zile. “Ne aşteaptă un joc dificil, dar nu ne facem probleme, sunt soluţii destule pentru a forma o echipă care să joace şi în campionat” afirmă mijlocaşul de 31 de ani. În acest sezon, ASA a câştigat Supercupa României, 1-0 cu Steaua, şi meciurile de campionat de la Giurgiu, scor 5-1, şi cu Chiajna, scor 1-0, remizând pe teren propriu cu Dinamo, scor 0-0. Atacantul Marius Axente este golgheterul mureşenilor de până acum, cu 3 goluri, urmat de mijlocaşul adus de la CFR Cluj, Jazvic, cu două reuşite, în timp ce Craiova nu are decât un gol marcat, cel al lui Mateiu din partida cu Astra.