Restructurarea Armatei nu vizează aspectul numeric, ci este una de tip operaţional

0
419
Mircea Duşa

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, ieri, la Piteşti, că restructurarea Armatei nu vizează aspectul numeric, ea fiind o restructurare „din punct de vedere operaţional”. Acesta a explicat că, începând cu anul 2014, va fi o nouă lege cu privire la statutul cadrelor militare. „Armata este un sistem care-şi planifică resursele umane funcţie de capabilitătile pe care trebuie să le realizeze. Dacă privim Ordonanţa 77, armata este exceptată de la acele prevederi, pentru că noi avem nevoie ca unitătile militare să fie operaţionale. Iar ca să fie operaţionale trebuie să avem un anumit grad de încadrare. Companiile sau batalioanele trebuie să aibă un anumit număr de militari potrivit standardelor internaţionale. Când vorbim de restructurarea Armatei nu vorbim de restructurarea armatei din punct de vedere numeric, vorbim de restructurarea armatei din punct de vedere operaţional”, a declarat Mircea Duşă. În ceea ce priveşte retragerea trupelor din Afganistan, ministrul Apărării a precizat că pentru anul 2014 se preconizează o retragere treptată, în conformitate „cu consultarea NATO şi a tuturor statelor aliate”. „În conformitate cu planificarea armatei şi a NATO, începând cu anul viitor se preconizează o retragere treptată a efectivelor din Afganistan, urmând ca teritoriul afgan să fie predat către armată afgană. Noi am redus efectivele în semestrul II cu peste 300 de militari, vom reduce efectivele şi în semestrul I al anului 2014. În momentul acesta avem în jur de 1.300 de militari, la începutul anului următor probabil în jur de 1.000 şi spre sfârsitul anului 2014 în jur de 300. Dar aceste cifre nu sunt bătute în cuie, se va face cu consultarea NATO şi a tuturor statelor aliate”, a conchis Duşa