Guvernul a convenit cu FMI şi CE un acord prevenitiv de 4 miliarde de euro, pe doi ani

1
394

Autorităţile române au convenit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) un acord preventiv pe doi ani, care va totaliza patru miliarde euro, sumă împărţită egal de cele două instituţii financiare internaţionale, acordul stand-by urmând să fie discutat de boardul FMI în toamnă. „CE, FMI şi BM au purtat discuţii cu autorităţile române, care au solicitat ca programul să fie unul pe doi ani. Autorităţile române îşi propun să trateze acest acord ca unul preventiv, nu vor să tragă din resursele financiare. Accesul propus ar fi, în total, de patru miliarde euro, sumă împărţită egal de CE şi FMI. La nivel tehnic, am ajuns la un acord, dar acordul stand-by trebuie să fie aprobat de boardul FMI, reuniune programată în cursul toamnei”, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, Andrea Schaechter, şeful misiunii FMI în România. Noul acord nu include noi companii de stat care să fie privatizate majoritar, a declarat premierul Victor Ponta, întrebat de jurnalişti pe această temă. „Cu privatizare majoritară, nu”, a spus Ponta.

Comments are closed.