Bilanţ de caniculă: sute de apeluri la Ambulanţă

0
378

Cele două zile de arşiţă, pentru care meteorologii au emis, de altfel, cod portocaliu de caniculă şi discomfort termic, nu au rămas fără urmări. Pe parcursul a 48 de ore, câteva sute de craioveni au apelat numărul de urgenţă al ambulanţei după ce li s-a făcut rău în propria locuinţă. În plus, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au căzut, în plină stradă, din cauza căldurii.   

Zilele de caniculă i-au pus la grea încercare pe craioveni. Bolnavii cronic, mai ales cardiacii, au înroşit telefonul după ce li s-a făcut rău chiar în casă. Pe parcursul acestei săptămâni, medicii de la Ambulanţă au intervenit în cazul a sute de persoane afectate de temperaturile extreme. Căldura a fost greu de suportat în ultimele zile chiar şi de către cei care au respectat indicaţiile medicilor. Cu atât mai mult însă disconfortul termic s-a resimţit mai puternic în cazul celor care nu au ţinut cont de aceste recomandări. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce lis-a făcut rău şi au căzut în plină stradă.

Peste 500 de apeluri la Serviciul de Ambulanţă Judeţean

Cel mai solicitat a fost totuşi Servicul de Ambulanţă Judeţean. Medicii de la Salvare au trebuit să facă faţă unui adevărat val de solicitări. Nu mai puţin de 54 de ambulanţe au fost mobilizate pe raza judeţului Dolj, în aceste zile, pentru a interveni în caz de nevoie. Bolnavii cronic au fost cei care au sunat la 112 cu precădere, dar nu au lipsit nici apelurile venite din partea unor persoane cărora pur şi simplu li s-a făcut rău chiar dacă nu suferă de vreo afecţiune medicală. Aşa se face că pe parcursul a două zile s-au înregistrat nu mai puţin de 500 de apeluri la Ambulanţă.

Şi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj au demarat în această perioadă o serie de controale, aproape 50 la număr. Potrivit acestora, serviciile de urgenţă au dovedit că sunt pregătite corespunzător să facă faţă unui număr mare de solicitări provocate de caniculă. Ambulanţele sunt dotate cu aer condiţionat, iar spitalele deţin medicamentele necesare pentru a acorda asistenţă medicală specifică în astfel de cazuri.

Sfaturi din partea medicilor

Şi chiar dacă meteorologii au anunţat o uşoară scădere a temperaturilor, medicii îşi menţin recomandările. Pentru ca populaţia să suporte mai uşor temperaturile caniculare şi pentru a evita apariţia unor incidente, specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au lansat şi ei o serie de recomandări. În primul rând, zilnic trebuie consumate lichide, între 1,5 şi 2 litri, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioada de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 20 de minute. Sfatul este însă acela de a evita băuturile alcoolice – inclusiv berea sau vinul –, care favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Nu sunt recomandate nici băuturile cu conţinut ridicat de cofeină – cafea şi cola – sau de zahăr, aşa cum ar fi băuturile răcoritoare carbogazoase, care sunt diuretice.

În schimb, trebuie consumate cât mai multe fructe şi legume proaspete, întrucât conţin o cantitate mare de apă. De asemenea, este de evitat expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00. În situaţia în care locuinţa este prevăzută cu aparat de aer condiţionat, acesta trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius.

La fel de importante sunt şi indicaţiile pentru persoanele vârstnice şi cele cu afecţiuni cronice. Pentru acestea medicii recomandă evitarea, pe cât posibil, a plimbărilor în perioadele de vârf ale caniculei sau, dacă este absolut necesar, să folosească îmbrăcăminte uşoară din materiale vegetale şi o pălărie de protecţie împotriva soarelui. De asemenea, persoanele care suferă de anumite afecţiuni trebuie să continue tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte important ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente.