Corina Căprioriu, o nouă medalie de argint la judo!

0
391

Aurul tiristului Alin Moldoveanu, deocamdată singular 

Sportiva Corina Căprioriu (foro) a fost învinsă, luni, în finala categoriei 57 de kilograme din cadrul concursului de judo, reuşind să obţină, la prima sa participare la Jocurile Olimpice, medalia de argint, a treia pentru delegaţia României la Londra.

Campioana mondială din 2010, Kaori Matsumoto (Japonia), a fost oponenta Corinei, o adversară şireată şi agresivă, încă din primele secunde. După 3 minute, nici una dintre sportive nu punctase, iar tensiunea a crescut treptat. Iniţiativa i-a aparţinut niponei mai de fiecare dată, dar Corina a ştiut s-o stopeze. Matsumoto a fost la un pas de un yuko, neacordat, timpul s-a scurs şi a urmat Golden Score. Asiatica a continuat cu lupta dură, dar după 17 secunde din prelungiri, Corina a fost penalizată decisiv, fiind acuzată că a călcat în afara covorului, astfel că finala a fost tranşată neaşteptat de arbitri. “Sunt foarte bucuroasă. Este o medalie olimpică totuşi. Trebuie să continuu pe acest drum, să îmi fac lupta mea şi să am încredere în forţele mele. Dacă nu eşti atent o secundă, totul se poate termina. După ce am obţinut calificarea la Jocurile Olimpice mi-am impus să fiu pe podium. Mă gândeam să-mi cânte imnul, dar asta e”, a spus judoka de 26 de ani.

Originară din Lugoj şi legitimată la CSM Cluj, unde se pregăteşte de 13 ani în cadrul lotului feminin, cu antrenorul Florin Bercean, Corina Căprioriu este la a patra medalie din carieră la competiţii de-o importanţă majoră, după aurul de la CE din 2010 şi cele două bronzuri obţinte anul trecut, la CM şi CE.