CM 2026: Michael Olise uimeşte din nou

0
40

Presa franceză exultă la prestaţia încântătoare a atacantului echipei Bayern Munchen, pe MetLife Stadium, împotriva Suediei (3-0) în 16-ile de finală ale Cupei Mondiale. Într-o competiţie care este de fapt o vitrină de vedete „bavarezul” dovedeşte că aparţine, alături de Kylian Mbappe, Ousmane Dembele şi ceilalţi unui grup de elită şi că este indispensabil. Împotriva Norvegiei se arătase departe de standardele pe care le-a impus în tot sezonul, dar aseară a fost din nou genial. Jucător cheie, cu deja 5 pase decisive şi o prestaţie încântătoare, Michael Olise atrage atenţia. Calificată în optimile de finală, împotriva Paraguayului, Franţa are ca obiectiv finala din 19 iulie. Aseară, scandinavii conduşi de Viktor Gyokeres (Arsenal) şi Alexander Isak (Liverpool) au primit o doză de realitate (3-0). Golurile echipei Franţei au fost marcate de Mbappe (min. 45, 74) şi Bradley Barcola (min. 53). Cu 13 goluri în 4 meciuri, Franţa este cea mai eficientă echipă de la Campionatul Mondial, graţie atacului său orbitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *