Paul Stănescu, secretarul general al PSD : Coaliția a făcut pași importanți către o Românie mai echitabilă

0
436

Paul Stănescu, secretarul general al PSD, susţine într-un comunicat de presă că PSD va fi mereu susținătorul și promotorul unei viziuni mai echitabile și mai corecte în societatea românească. Stănescu mai spune că în ultima perioadă, atât în cadrul coaliției, cât și în spațiul public, am insistat cu argumente puternice că zona fiscală poate fi regândită pentru a mări veniturile bugetare. “Astfel, PSD a arătat că este nevoie de un nou model fiscal. Acesta trebuie să promoveze principii de protecție mai bună a celor vulnerabili și să elimine cât mai multe excepții fiscale. De-a lungul timpului, acestea nu au făcut decât să adâncească inegalitatea și să ofere unora un tratament preferențial, care nu se justifică. Veniturile noastre fiscale sunt, oricum, printre cele mai reduse din UE. Nu-i putem ajuta pe cei mai mulți dintre români, dacă unii au privilegii fiscale mari, iar alții se supun unui regim de impozitare normal. Măsurile pe care coaliția de guvernare le-a agreat sunt dovada clară că PSD nu a aruncat nici vorbe-n vânt și nici nu a fluturat principii. Solidaritatea și o mai mare echitate ne vor asigura nu doar stabilitatea socială, dar și pe cea politică și economică”, explică Paul Stănescu, într-un comunicat de presă.

Stănescu mai precizează că PSD ar fi vrut ca în pachetul agreat să prindă și supraimpozitarea pensiilor speciale, a veniturilor salariale foarte mari și a supraprofitului generat în pandemie. “Însă, chiar dacă colegii de coaliție s-au opus, este crucial că am arătat românilor că există la nivelul coaliției resurse de voință politică care să ne permită să luăm decizii mult mai corecte, decât cele care funcționează în prezent.Am demonstrat că putem trece peste limitele de natură ideologică, politică sau electorală și că împreună suntem de acord să răspundem mai bine nevoilor românilor decât propriilor noastre agende politice. Măsurile fiscale pe care le-am convenit nu fac decât să protejeze mai bine veniturile celor mai vulnerabili dintre noi. Este o dovadă de maturitate și responsabilitate politică”, a subliniat Paul Stănescu, secretarul general al PSD.