Recent, la începutul lunii, la evenimentul organizat de „Green Revolution” cu prilejul „Zilei mondiale a bicicletei”, în parcul Herestrău, din Capitală, preşedintele Klaus Iohannis –venit pe bicicletă- a făcut câteva referiri oportune la necesitatea implicării autorităţilor locale privind creşterea mobilităţii în interiorul localităţilor precum şi între acestea. „Trebuie să dăm oraşele înapoi oamenilor. Nu toată lumea vrea să se deplaseze cu maşina”. Pledoaria preşedintelui pentru folosirea bicicletei ca mijloc de deplasare a avut câteva accente –nu multe- între care cea referitoare la autorităţile locale, la ceea ce ar urma să facă acestea în perspectiva imediată, menţionând că „sunt foarte mulţi bani prevăzuţi în PNRR pentru a încuraja transportul nepoluant”. Nu ştim acum, cu exactitate, la ce sume s-a referit Klaus Iohannis, fiindcă PNRR-ul guvernului încă n-a primit „undă verde” de la Comisia Europeană, dar în orice caz, cel puţin la nivel simbolistic, pledoaria lui Klaus Iohannis avea îndreptăţită justificate. „Trebuie să înţelegem că drumurile le împărţim între automobilişti, biciclişti, sau cei cu alte mijloace de transport. Siguranţa biciclistului sau a pietonului are nevoie de reglementări foarte bine făcute, cu cap, dar este nevoie şi de foartă multă educaţie”. N-aş opina că alocuţiounea preşedintelui Klaus Iohannis a fost una de complezenţă, prilejuită doar de evenimentul la care participa, ci mai degrabă aş circumscrie demersul său unei stări de fapt, de care avea cunoştinţă, prezent şi în ţările nordice ale Europei unde deplasarea pe bicicletă este demult un miraj. Deunăzi, într-o şedinţă lunară a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Dolj (ATOP), comisarul-şef al Brigăzii Rutiere Craiova, Daniel Petrescu, a făcut o prezentare succintă a circulaţiei pe raza municipiului, inclusiv cu acest mijloc de deplasare, invocând dificultăţile reale pe care le au bicicliştii. Discuţiile pro-auto sau pro-bicicletă există şi la alţii, dar peste tot se caută soluţii înţelepte, concrete, şi ca formă de luptă contra poluării. De unde ar trebui pornit, pentru început? Greu de dat un răspuns avizat. În orice caz ar trebui avut în vedere că bicicliştii, fiind şi cei mai vulnerabili, trebuie protejaţi şi orice agresare a acestora în trafic sancţionată exemplar. Numărul autoturismelor creşte de la un an la altul, înmatriculările la nivelul Craiovei fiind cuprins între 8.000 şi 10.000 anual, încât impresia generală în anumite zile este aceea că numărul autoturismelor depăşeşte… numărul populaţiei. La Berlin, ca să dăm un exemplu, se estimează că circulă zilnic peste jumătate de milion de biciclişti. Aceeaşi stare de lucru am întâlnit-o la Dortmund. Cu siguranţă nu avem infrastructura ţărilor din vestul Europei şi nici o veritabilă cultură a acestei forma de deplasare. Unele semnale timide nu lipsesc, dar ele rămân… timide. De pildă, pe drumul judeţean Craiova-Cetate, sunt prevăzuţi 22 de kilometri de bandă specială pentru biciclişti, ne spunea Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean. Mai multe trasee turistice sunt avute în vedere în partea de vest a judeţului cu precădere în zona Verbiţa-Pleniţa-Cetate. Anumite intenţii notabile au fost enunţate, la un moment, dat şi de primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. Revenim: şi totuşi cu ce ar trebui început? Poate cu o înţelegere deplină din partea agenţilor de circulaţie faţă de biciclişti, şi aceştia obligaţi şi asiguraţi cu căşti de protecţie, şi obligaţi la respectarea regulilor de circulaţie. Aşa cum arată momentan arterele de circulaţie din Craiova, concepute pentru autoturisme, amenajarea de benzi speciale pentru biciclişti rămâne un deziderat, din păcate prea îndepărtat. Şi totuşi, o nouă filozofie, cea privind deplasarea pe bicicletă, din atâtea şi atâtea raţiuni, merită privită cu încrederea de rigoare.
