Elevii Şcolilor de Poliţie, în stradă alături de poliţiştii craioveni

0
344

În această perioadă, 16 elevi ai Şcolilor de Agenţi de Poliţie se află în stagiul de practică în municipul Craiova la Secţiile de poliţie, acţionând alături de poliţiştii de la formaţiunile de ordine publică în dispozitivul de patrulare. Tocmai în timpul unei activităţi de patrulare, o echipă de siguranţă publică formată din poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova şi elev din cadrul Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina a prins în flagrant, duminică, un minor în timp ce sustrăgea un telefon mobil. Viitorul poliţist, aflat în stagiul de practică, a dat dovadă de un spirit de observaţie dezvoltat, observându-l pe minorul de 11 ani în momentul în care sustrăgea un telefon mobil de pe tejgheaua unui magazin situat pe bulevardul  „1 Mai” din Craiova. Poliţiştii craioveni l-au condus la sediul unităţii de poliţie pe minor, fiind identificat în persoana lui A.I., 11 ani, din municipiul Craiova. „Telefonul mobil, în valoare de aproximativ 900 lei, a fost recuperat şi restituit părţii vătămate, pe numele minorului fiind întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de furt. Poliţiştii continuă investigaţiile pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a minorului”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.