APIA Dolj: Director nou, pentru cât timp?

2
372

Sorin Răducan, şeful de cabinet parlamentar al senatorului Mircea Geoană, a fost numit director executiv la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Dolj. El îi succede doamnei Carmen Benga, care deţinuse anterior funcţia de consilier în aceeaşi instituţie. Şi la care revine. Desemnat pe criterii eminamente politice, Sorin Răducan s-a văzut răsplătit pentru munca organizatorică pe linie politică desfăşurată în ultima vreme. APIA este o instituţie publică responsabilă cu gestionarea unor forme de sprijin destinate susţinerii agriculturii, cu finanţare din fonduri europene, dar şi de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile legale instituite. Unul dintre directorii „cu longevitate” s-a dovedit Sergiu Drăgancea, momentan în detenţie, după ce a fost surprins în flagrant de procurorii DNA luând mită.

2 COMENTARII

  1. ati descoperit america!este un director numit pe alte criterii decat cele politice?!si cei care intre timp au devenit “tehnocrati” si ocupa momentan o functie de sefut in esaloanele 2-3 tot politic si-au inceput “cariera”.ps. cat mai este tinut in functie cel mai vechi inalt functionar public din romania,ionel ciobotea?o rusine a prefecturii dolj…

  2. Poate, odata cu noul director se va face si reevaluarea sefilor din subordine si se va analiza profesionalismul acestora care lasa de multe ori de dorit. Un exemplu graitor in acest sens este si doamna MOREANU CASTILIA, “sefa de la Romanesti”, care are un caracter “impecabil” in relatia cu fermierii dar si cu proprii subalterni. Tare mult m-as bucura sa aud si sa citesc intr-o pagina de ziar ca aceasta “distinsa” a fost eliberata din functie sau chiar trimisa langa prietenul domniei sale, SERGIU DRAGANCEA, impreuna cu care a facut multe ilegalitati.
    Doamne ajuta ca toate aceste lucruri sa se intample si foarte multi fermieri sa fie fericiti si linistiti ca nu vor mai avea parte de limbajul injurios si caracterul acestei “Prea mult spus doamne”.
    MULT SUCCES IN ANALIZA RECOMANDATA!!!!!

Comments are closed.