Craioveni reţinuţi pentru evaziune fiscală şi spălare de bani

1
629

Doi craioveni, administratori ai unor societăţi comerciale din municipiu, au fost reţinuţi de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, în cursul zilei de miercuri, fiind acuzaţi de constituire şi sprijinirea a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, miercuri dimineaţă a fost demarată o acţiune de amploare pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în infracţiuni de evaziune fiscală, contrafacere de alcool şi spălare de bani. Sub coordonarea procurorilor craioveni din cadrul DIICOT şi cu suportul tehnic şi informativ al SIPI Dolj, poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova sprijiniţi de luptători din cadrul IPJ Dolj au efectuat 4 percheziţii în Craiova – una dintre ele în complexul comercial “Marlorex” şi restul la domiciliile unor suspecţi – alte trei în oraşul Băileşti, încă două descinderi fiind făcute, în acelaşi dosar, în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa şi una în municipiul Buzău. Din primele date, se pare că membrii grupului infracţional achiziţionau diverse mărfuri (băuturi alcoolice, răcoritoare, zahăr şi esenţe) pe care nu le înregistrau în evidenţele contabile şi pe care ulterior le comercializau sau le foloseau pentru a “produce” ei diverse băuturi, oamenii legii descoperind distileria pe care o foloseau în acest scop la Buzău. Sumele de bani obţinute ilicit erau investite în achiziţii de mărfuri, bunuri de larg consum, dar şi în imobile, fapt pentru care s-a reţinut în sarcina lor şi spălare de bani. În urma acţiunii mai multe persoane au fost aduse la sediul DIICOT Craiova pentru audieri, după-amiaza, târziu, procurorul de caz dispunând reţinerea pentru 24 de ore a doi craioveni: Paul Carauleanu, de 43 de ani şi Mihai Ţonea, de 26 de ani, ambii administratori ai unor societăţi comerciale din Bănie. Cei doi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

 

Comments are closed.