Inspecţiile pentru Definitivat, prelungite până la sfârşitul anului şcolar

0
400
Pentru examenul de Definitivat se prelungește perioada de efectuare a celei de-a doua inspecții de specialitate până la finalizarea cursurilor școlare, la fel și pentru Inspecțiile pentru obținerea gradelor didactice, potrivit unei informări a Ministerului Educației.

 

Redăm comunicatul Ministerului Educației:

„În continuarea demersurilor de a adapta calendarele de desfășurare a activităților specifice din sistemul de învățământ preuniversitar la contextul actual, Ministerul Educației a transmis spre publicare în Monitorul Oficial:
  1. Ordinul nr. 4.396/2023 de modificare a ordinului ministrului educației nr. 5723/2022 privind aprobarea Calendarului de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, în anul școlar 2022 – 2023, conform căruia se prelungește perioada de efectuare a celei de-a doua inspecții de specialitate *până la finalizarea cursurilor școlare.
  2. Ordinul nr. 4.400/2023 pentru modificarea Anexei la Metodologia privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, aprobate prin ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.561/2011, prin care, pentru anul școlar 2022-2023:
  • inspecția specială pentru acordarea gradului didactic II, inspecția curentă II și inspecția specială de acordare a gradului didactic I pe baza titlului științific de doctor se efectuează *până la finalizarea cursurilor școlare;
  • inspecția specială și susținerea lucrării metodico-științifice pentru acordarea gradului didactic I se efectuează până la finalizarea cursurilor școlare.

Informațiile privind planificarea inspecțiilor vor fi transmise candidaților de către inspectorii de specialitate/inspectorii cu atribuții privind dezvoltarea resurselor umane, de la nivelul inspectoratelor școlare județene/al municipiului București”.