Ziua de 1 Iunie, serbată prin muzică la Filarmonica “Oltenia”

0
314

Ziua de 1 Iunie este marcată de Filarmonica “Oltenia” cu două concerte susţinute sub bagheta dirijorală a maestrului Alexandru Iosub. La primul va fi o incursiune în lumea muzicii oferită pe înţelesul copiilor de către prestigioasa orchestră a oraşului noastru. Ziua se va încheia cu o serată muzicală în care îşi vor da concursul unii dintre cei mai talentaţi pianişti de la Liceul de Artă “Marin Sorescu” din Craiova.

Filarmonica “Oltenia” îi aşteaptă pe copiii care îndrăgesc muzica, şi nu numai, să participe la un concert de educaţie muzicală, “Instrumentele Orchestrei simfonice pe înţelesul copiilor”, oferit în cadrul Stagiunii pentru Copii şi Tineret. Concertul este susţinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii “Oltenia” şi are în program bucăţi muzicale încântătoare şi deosebit de îndrăgite, între care amintim Treptak din Suita de balet “Spărgătorul de nuci” a lui Piotr Ilici Ceaikovski, Dans ungar nr. 5 în Sol minor al lui Johannes Brahms, valsul “Frumoasa Dunăre albastră” a lui Johann Strauss, suite din „Peer Gynt a lui Edvard Grieg, valsul “Valurile Dunării” al lui Iosif Ivanovici, polcile “La vânătoare”, “Polca fierarului” şi “Tunete şi fulgere” a lui Johann Strauss II. Concertul acesta începe la ora 12.00.

O seară de pian, din muzica lui Mozart, Rahmaninov şi Grieg

Serata muzicală va fi deschisă cu “Concertul nr. 4 în Re major pentru vioară şi orchestră” al lui Mozart pe care îl va interpreta pianista Monica Băloşoiu. Elena Popa va urca pe scenă, oferind publicului “Rapsodia pe o temă de Paganini pentru pian şi orchestră”, aparţinând compozitorului Serghei Rahmaninov. Al treilea moment muzical al concertului va fi susţinut de Mihai Diaconescu, care va interpreta “Concertul în La minor pentru pian şi orchestră” al lui Edvard Grieg. Iubitorii muzicii clasice sunt nu trebuie să piardă ocazia de a-i audia pe tinerii solişti, care îşi deschid încă de pe acum o carieră promiţătoare, concertul începe în această seară, de la ora 19.00, şi este inclus în abonament. Preţul biletului este de 15 lei, iar pentru elevi, studenţi şi pensionari – 8 lei.

Cei mai buni elevi ai Liceului de Artă “Marin Sorescu” vor urca pe scenă

Sâmbătă, pe 2 iunie, Filarmonica “Oltenia” propune un al treilea concert, care începe de la ora 19.30 şi care este dedicat în totalitate Zilei Internaţionale a Copilului. Organizat în parteneriat cu Liceul de Artă “Marin Sorescu”, proiectul cultural este coordonat de profesorul Daniel Wesmaş şi prezentat de profesorul Amelia-Olivia Iliescu. Îşi vor da concursul mai mulţi elevi de la Liceul de Artă “Marin Sorescu” din Craiova: Ionela Udrişte (cls. a VII-a); Eduard Vîrtopeanu (cls. a V-a); Andrei Săceanu (cls. a X-a); Vlad Mihai Marciu (cls. a II-a); Trio-ul format din Miruna Dascălu (cls. a VI-a), Andrei Surdu (cls. a VII-a) şi Vlad Neamţu (cls. a VI-a); Loredana Stuparu (cls. a IX-a); Luca Popescu-Neacşiu (cls. a IV-a); Cătălin Coman (cls. a V-a); Cristian Coman (cls. a VI-a); Andreea Bălan (cls. a IX-a); Daniel Cemârtan (cls. a V-a); Maria-Mirela Vlad (cls. a XII-a); Ioana Nedelcu (cls. a IV-a); Ştefan Pretuleac (cls. a IV-a); Andrei Surdu (cls. a VII-a); Adrian Radu (cls. a X-a); Cristina Tomescu (cls. a II-a); Alexa Turea (cls. a II-a); Emilia Căldare (cls. a III-a); Andreea Nataly Drînd (cls. a III-a); Ionuţ Sîncu (cls. a IV-a); Edward Andrei Ileana (cls. I); Corina Vlada (cls. a XI-a).