Alb-albaştrii se reunesc de ziua Statelor Unite

0
351

Chiar dacă nu se ştie cu siguranţă în ce ligă va evolua Universitatea Craiova şi dacă va fi programată în campionat, Adrian Mititelu a anunţat programul pentru sezonul viitor, alb-albaştrii urmând a se reuni pe 4 iulie, Ziua Independeţei SUA. Sunt preconizate deja două cantonamente, unul în Italia, iar cel de-al doilea în Austria. „Pe 4 iulie va fi reunirea lotului. Vor urma şase zile de pregătire pe plan local, apoi se va pleca în cantonament în Italia. Băieţii vor reveni apoi în ţară, şi, la distanţă de o săptămână, va urma un turneu de pregătire în Austria. Antrenorul îl vom anunţa cel târziu pe 1 iulie. Nu vreau să ne pripim, cum am făcut în trecut. Nici ce strategie vom adopta în privinţa lotului nu am decis. Nu pot să spun în acest moment dacă mă voi mai baza pe jucători crescuţi de club, cum am făcut până acum. Pentru că am avut mari dezamăgiri. Cert e că de acum nu vor mai fi planuri pe termen lung, acum vom face o echipă care să promoveze într-un an“ a declarat Adrian Mititelu într-o intervenţie la postul local Gtv.