Poliţia română, coordonatoare a unui program european pentru combaterea traficului de arme

0
296

Poliția Română a condus o operațiune, la nivel european, pentru prevenirea și combaterea traficului cu arme, în special a celor de alarmare și semnalizare, care se pot modifica în arme letale. În total, au fost indisponibilizate 1.388 de arme deținute ilegal.

Operațiunea s-a desfășurat pe parcursul anului 2023 și începutul anului 2024, fiind concretizată prin acțiunea conjugată, realizată în luna februarie 2024, sub coordonarea Europol, în colaborare cu Comisia Europeană, și care a implicat autoritățile de aplicare a legii din 16 state partenere. Astfel, la nivel european, operațiunea a constat în punerea în aplicare a peste 600 de mandate de percheziție domiciliară, care au condus la 107 arestări și indisponibilizarea a 1.388 de arme letale și neletale deținute ilegal. Totodată, au mai fost indisponibilizate 60.192 de bucăți de elemente de muniție letală și neletală, de diferite calibre, și aproximativ 19,5 kilograme de droguri (heroină, cocaină și canabis). De asemenea, Poliția Română, prin structurile de arme, explozivi și substanțe periculoase, a pus în executare 556 de mandate de percheziție domiciliară, fiind indisponibilizate 800 de arme neletale supuse autorizării, dintre care 75 de pistoale cu gaze, având destinația autoapărare, și 57.520 de elemente de muniție letală și neletală, de diferite calibre, deținute ilegal. Armele care folosesc cartușe cu gaze au devenit una dintre armele frecvent folosite de către persoanele implicate în activități infracționale, întrucât pot fi ușor de procurat și convertit în arme letale. În activități au fost implicate 16 state: România, Bulgaria, Belgia, Germania, Grecia, Letonia, Portugalia, Slovenia, Suedia, Albania, Moldova, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia, Ucraina și Marea Britanie.