Covid-19: O adaptare la condiţiile locale!

0
951

Nu suntem încă în vârful pandemiei, ne încredinţează epidemiologii, repetăm şi noi teza lor, în absenţa altor argumente, şi guvernul Ludovic Orban anunţă că pregăteşte o relaxare a măsurilor, adică o ridicare progresivă a restricţiilor după 15 mai a.c.. O ieşire pripită din carantină fără avizul specialiştilor, încălcându-se orice prudenţă, poate permite o resurecţie a coronavirusului. Până la 15 mai a.c. mai sunt două săptămâni în care se speră în atingerea piscului cazurilor de infecţie. Cum va arăta relaxarea promisă nu se spune clar, iar ultimele declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis n-au conţinut nimic concret în această privinţă. Toţi aşteptăm însă să evadăm din această îndelungată de acum, stranie şi depresivă stare psihică. Să înţelegem că purtarea măştilor în transportul în comun va deveni obligatorie, că se vor redeschide parcurile, cu unele restricţii, precum păstrarea distanţei fizice, evitarea locurilor aglomerate ş.a.m.d.. Foaia de drum, repetăm nu este clară. Cum este la alţii. De pildă,  Edouard Philippe, premierul francez, a vorbit în Adunarea Naţională despre ieşirea din izolare menţionând că drumul spre normalitate va dura minim 6 săptămâni şi maxim 8 săptămâni, că ieşirea din izolare nu va fi uniformă, la nivelul departamentelor, purtarea măştii devenind obligatorie în multe circumstanţe. A dialogat cu aleşii locali, mai întâi cu asociaţiile aleşilor locali, pentru a găsi o soluţie la redeschiderea şcolilor. A decide şi apoi a discuta este complet greşit. La Stockholm, de pildă, atmosfera e diferită de cea de la Paris, Londra sau Roma. Barurile şi restaurantele sunt deschise, şcolile primare, parcurile şi aeroporturile de asemenea. În schimb liceele, universităţile şi sălile de spectacol au rămas închise. În general, ceea ce se poate înţelege, până acum, este că adaptarea la situaţia concretă, din fiecare judeţ, va deveni normă. Şi prin asta să revenim „acasă”, adică în Dolj, unde situaţia este mai bună, din punctul nostru de vedere, cu cea din alte judeţe, potrivit datelor statistice medicale. Iată câţiva indicatori: persoane confirmate cu Covid-19 -120; persoane aflate în carantină -38; persoane aflate în autoizolare -1; persoane internate în spital -2; persoane externate -42, persoane ieşite din carantină -1877; persoane vindecate în urma infectării cu Covid-19 -40; persoane ieşite din autoizolare -13.365. În majoritatea localităţilor doljene, situaţia actuală este una încurajatoare, tonică, promiţătoare. „Flotează” ceea ce se întâmplă la Craiova: 85 persoane confirmate cu Covid-19; 38 persoane aflate în carantină, 1.465 de persoane ieşite din carantină, 14 persoane externate; 14 persoane vindecate în urma infectării cu Covid-19. „Tabloul” actual reflectă şi plusul de seriozitate, chiar de responsabilitate, al reprezentanţilor administraţiilor publice locale şi judeţene, şi al celorlalte autorităţi implicate prin ordinanţele militare în stăvilirea coronavirusului. Sigur că, în orice logică, după 15 mai a.c., în localităţile în care „nu s-a întâmplat nimic”, epidemia a fost tot timpul sub control şi s-au respectat cu stricteţe normele sanitare instituite, revenirea la normal ar trebui grăbită. Concomitent cu creşterea capacităţii de testare. Relaxarea nu este un cadou, de bună purtare, să ne înţelegem, relaxarea este expresia unei stări de fapt. Iar revenirea, de acum imperativă, fiindcă suntem ameninţaţi cu o criză economică fără precedent, este obsedantă. Ne aşteaptă deja alte griji.