Mancini va pregăti “squadra azzurra”

0
353

Roberto Mancini va fi următorul selecţioner al Italiei, după ce a acceptat propunerea venită din partea Federaţiei de la Roma. Antrenorul de 53 de ani va pleca de la Zenit Sankt Petersburg şi va conduce primele meciuri ale “squadrei azzurra” în luna mai. După ratarea calificării la Cupa Mondială din 2018, Gianpiero Ventura a părăsit banca tehnică, iar interimatul a fost asigurat de Luigi Di Biaggio. Înaintea lui Roberto Mancini, şefii fotbalului italian au încercat să-l convingă pe Carlo Ancelotti, dar fostul antrenor de la Bayern a declinat oferta.

Fost antrenor la Inter, Fiorentina, Galatasaray şi Manchester City, Mancini antrenează în Rusia, la Zenit Sankt Petersburg, aflată pe locul al cincilea, la şapte puncte de liderul Lokomotiv Moscova.