Dolj: Comercianţii din Filiaşi verificaţi de poliţişti

0
91
control-in-piataConform IPJ Dolj, la acest sfârşit de săptămână, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite din domeniul comercializării legumelor şi fructelor, în oraşul Filiaşi.
Poliţiştii au efectuat verificări la 26 societăţi comerciale, 15 persoane fizice, astfel fiind aplicate 15 sancţiuni contravenţionale de  peste 133.000 lei. De asemenea, au dispus confiscarea a 10 saci azotat, 235 kg legume fructe (150 kg. cartofi, 35 kg. roşii, 40 kg. banane, 10 kg. căpşune) şi 150 kg. nutreţ concentrat (500 kg. grâu, 500 kg. porumb, 1000 kg. tărâţe, 180 kg. mălai), valoarea mărfurilor confiscate depăşind 4.000 lei.
Astfel, cu ocazia controlului efectuat la  punctul de lucru al unei societăţi din Filiaşi, s-a constatat că reprezentanţii societăţii deţineau în vederea comercializării cantitatea de 1000 kg. tărâţe, pentru care nu au putut prezenta documente de provenienţă. Agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 lei conform art. 1, lit e  din Legea 12/1990 rep., dispunându-se totodată confiscarea cantităţii de tărâţe, în valoare de 1000 lei, pentru care nu s-au prezentat documente de provenienţă.
2. De asemenea, reprezentanţii unei alte societăţi deţineau în vederea comercializării lame de drujbă pentru care nu a putut prezenta documente care să ateste originalitatea sau autenticitatea. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică cu o marcă înregistrată prev. de art. 90 din Legea 84/1998, iar produsele în valoare de 800 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.