O tânără în vârstă de 22 de ani, din localitatea Brădești, județul Dolj, a ajuns la spital, în această dimineaţă, după ce a fost lovită de un autocamion.
Accidentul a avut loc în comuna Brădești, femeia fiind lovită de un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 54 de ani, din judeţul Mehedinţi. „În urma evenimentului rutier tânăra de 22 de ani a necesitat îngrijiri medicale fiind transportată la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, arată IPJ Dolj. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.