Ministrul Apărării Naţionale a avut o videoconferinţă cu omologul portughez

0
498

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a avut, ieri, o videoconferinţă cu omologul portughez, Joao Titterington Gomes Cravinho, printre subiectele abordate de cei doi fiind derularea contractului de achiziţie a aeronavelor F-16. “Temele de pe agenda de discuţii au vizat stadiul cooperării bilaterale în domeniul Apărării, cu accent pe aspectele referitoare la derularea contractului de achiziţie a aeronavelor F-16, cooperarea în format NATO şi UE, în contextul actual de securitate, cu accent pe postura aliată de descurajare şi apărare, dar şi cooperarea în cadrul proiectelor iniţiativei PESCO a Uniunii Europene”, scrie ministrul Ciucă, pe pagina sa de facebook.