Protestul unei eleve de clasa a XI-a la simulare BAC

0
485

O elevă de clasa a XI-a a ales să vorbească despre sistemul de învăţământ din România, în loc să rezolve cerinţele de la simularea la bacalaureat din martie 2019. Ea s-a alăturat protestului #foaiagoală, menţionând că există profesori şi părinţi care susţin această mişcare. Stimaţi profesori, probabil aţi înţeles deja că aceasta nu este o lucrare ca toate celelalte şi că am ales să mă alătur protestului Consiliului Naţional al Elevilor, în loc să rezolv subiectul. Ceva îmi spune că această lucrare nu va fi citită până la capăt însă sper să greşesc şi sper ca cine o va citi să înţeleagă că acest protest nu este împotriva simulărilor, sau a profesorilor, sau chiar a şcolii, ci împotriva acestui sistem de învăţământ care ne vede pe noi, elevii, ca pe nişte numere în statisticile celor de sus”, şi-a început lucrarea tânăra. Eleva de 17 ani susţine că ministerul educaţiei face experimente pe elevi.