Pintea va propune retragerea acreditării Spitalelor Județene din Gorj și Ploiești

1
442

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că probabil va cere retragerea acreditării spitalelor judeţene de la Ploieşti şi Gorj, pe care le-a controlat şi care au fost sancţionate, în opinia sa, cu amenzi mult prea mici.

“Eu personal le-aş retrage acreditarea acestor spitale şi probabil că o să o cer (…) Pur şi simplu m-am săturat să fim arătaţi cu degetul doar autorităţile. Pentru că, până la urmă, fiecare dintre noi suntem parte a acestui sistem. Sistemul nu este ceva abstract la care ne uităm şi spunem că nu merge. Suntem noi, fiecare. Suntem şi autorităţi, suntem şi pacienţi, suntem şi aparţinători. Cu toţii dorim ceva de la sistem doar uitându-ne. Şi am discutat despre ce am întâlnit în drumurile mele. Din păcate, am întâlnit blazare. Adică este bine şi aşa. Este mai bine decât înainte, deci putem să fim mulţumiţi. Şi nu înţelegeam de ce nu ne gândim că nu asta merităm. Că merităm mai mult. Că sisemul de sănătate în România poate mai mult”, a declarat luni ministrul Sorina Pintea, la dezbaterea Profit Health Forum, referindu-se la spitalele de urgenţă de la Ploieşti şi Gorj, pe care le-a controlat, inopinat, săptămâna trecută.

Pintea a explicat că problemele reale ale sistemului nu ţin de finanţare, ci de necunoaştere şi de nerespectarea protocoalelor şi regulilor deja existente. „Da, unele probleme sunt foarte grave. Cea mai gravă mie mi se pare necunoaşterea, faptul că ne dorim cu toţii reforma sistemului, dar eu nu ştiu ce am putea reforma pentru că nu ştim dacă ceea ce avem funcţionează, pentru că nu aplicăm legislaţie, reguli, proceduri, nu aplicăm protocoale. Atâta vreme cât cel care trebuie să se ocupe de dezinfecţia într-un spital nu ştie cum s-o facă, la ce mai discutăm la a schimba reguli şi protocoale dacă încă nu le-am aplicat”, a spus ministrul.

Ea s-a referit, în context, la un spital foarte respectat şi cunoscut, fără să-l numească, care „a primit foarte multe amenzi”, motiv pentru care a fost întrebată dacă are “ceva cu acel spital”.

După ce a aflat că spitalul a fost amendat cu 20.000 de lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor nepericuloase, Pintea a spus că, personal, ar fi închis temporar acel spital până la remedierea situaţiei. „Este puţin. Eu v-aş fi închis temporar activitatea”, le-am spus. Am rămas cu mentalitatea că sigur dacă primesc amenzi are ceva ministrul cu mine sau cineva are ceva cu mine. Nu, eu le-aş sugera acestor colegi ai mei să se obişnuiască.”

Ea a anunţat că va continua controalele inopinate şi că, dacă regulile nu vor fi respectate, „amenzile vor fi foarte mari şi sancţiunile mai dure decât ceea ce mi s-a citit din raport.” Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a cerut, în urma unui control făcut în noaptea de vineri spre sâmbătă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unitate medicală în care s-au semnalat mai multe neregulile, demiterea unui director şi control urgent al DSP. De asemenea, Pintea a făcut marţi seară o vizită inopinată la Spitalul Judeţean Gorj, după o serie de sesizări privind nereguli din cadrul unităţii sanitare, Sorina Pintea declarând că parte din problemele reclamate sunt reale şi generate în unele cazuri de neînţelegerile dintre medici. (Sursa: Mediafax)

1 COMENTARIU

  1. vai de mama ei si a spitalelor tutelate de ea!!!pai acesta contabila,din nou mama ”tinara! ca cel mare din prima casnicie este la puscarie pt consum si distribuire de droguriface pe naiva,numai aici a venit de 2 ori si in loc sa intre sa vada dezastrula preferat sa isi faca poze in curte linga noua cladire de cardiologie cardio-vasculara,sa dea comunicate linga lingai ca ion prioteasa si sa apara in articole elogioase scrise de cel care prifita de sponsorizari babane de la psd nimeni altul decit …mircea cantar !!!

Comments are closed.