Au început Serile Filocalia

0
371

Sala de conferinţe a Protoieriei Târgu Jiu Nord găzduieşte în această săptămână cea de-a XXV-a ediţie a manifestării religioase Serile Filocalia. Evenimentul este organizat de Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români, filiala „Sfântul Irodion de la Lainici” – Târgu Jiu, în parteneriat cu protoieriile Târgu Jiu Sud şi Târgu Jiu Nord, Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” şi Şcoala Populară de Artă. Primii invitaţi au fost părintele lector univ. dr. Adrian Ivan şi părintele conf. univ. dr. Picu Ocoleanu, de la Facultatea de Teologie din Craiova, care, luni şi marţi, au susţinut conferinţele „Taina familiei creştine”, respectiv „Vindecarea lăuntrică a omului”. Astăzi, ÎPS Mitropolit Irineu conferenţiază, de la ora 18.00, despre „Etapele desăvârşirii creştine”. Potrivit reprezentanţilor Mitropoliei Olteniei, participarea la aceste întâlniri, organizate în perioada de pregătire pentru întâmpinarea marelui praznic al Învierii Domnului, este deschisă tuturor doritorilor, accesul fiind liber.