Tricolorele, din Polivalentă la Europene

0
352

Naţionala de tineret a României a câştigat toate meciurile disputate la Craiova şi s-a calificat la turneul final din Danemarca

Handbalul feminin a avut două week-end-uri consecutive reuşite în Sala Polivalentă din Bănie. După ce naţionala A şi-a trecut în vitrină un nou „Trofeu Carpaţi”, reprezentativa de tineret a obţinut la Craiova calificarea la turneul final al Campionatului European de tineret, programat în luna august, în Danemarca. Fetele pregătite de Popa Seviştean au câştigat toate cele 3 jocuri şi au terminat pe prima poziţie, care le conferă şansa unor adversare mai accesibile în continuare. Turneul, care practic a fost ignorat total de craioveni, la meciuri asistând câteva zeci de spectatori, a debutat chiar cu derby-ul dintre România şi Slovenia. Aruncările de la distanţă ale interului de la Brăila, Perianu, dar şi intercalările pivotului care o dublează pe Oana Manea la Oltchim, Safta, au făcut diferenţa, scorul final fiind 32-24 în favoarea tricolorelor, pentru care au punctat: Perianu 9, Safta 6, Zamfirescu 4, Pricopi 4, Popa 3, Gavrilă 2, Cârjan 2, Constantinescu 1, Cicic 1. În al doilea meci al zilei, Polonia a surclasat o echipă a Marii Britanii venită la Craiova cu o echipă experimentală, cu multe jucătoare foarte tinere. Practic, britanicii au descoperit acest sport cu ocazia Olimpiadei pe care au găzduit-o anul trecut. A fost 48-12, după ce în prima repriză britanicele marcaseră doar 2 goluri.

Pricopi şi Tănasie, remarcatele turneului

A doua zi a venit rândul româncelor să le zdrobească pe englezoaice, scor 49-7 (27-3). Pentru echipa lui Popa Seviştean au punctat: Tănasie 10, Constantinescu 6, Gavrilă 6, Cicic 4, Georgescu 4, Safta 4, Popa 3, Pricopi 3, Zamfirescu 3, Cioca 2, Cârjan 2, Stoica 2. Slovenia şi-a asigurat locul secund şi accederea la European în meciul câştigat contra Poloniei, scor 27-21. Polonia a mai sperat la o minune în ultima zi, când trebuia să învingă la 7 goluri România, dar tricolorele doar în primele minute le-au cedat iniţiativa, pentru a se impune apoi mai clar decât a fost scorul final: România – Polonia 30-26 (17-12). Au marcat pentru România: Pricopi 12, Tănasie 8, Gavrilă 3, Safta 2, Stoica 2, Popa 1, Zamfirescu 1. A fost meciul în care interul dreapta de la Corona Braşov, Pricopi, şi-a exersat depăşirea după săritură pe ambele picioare, care a făcut ravagii în special în prima repriză, când a adus 8 goluri României. O altă jucătoare care a impresionat la Craiova a fost una extrema Zalăului, Tănasie, prezentă şi la Trofeul Carpaţi cu prima reprezentativă, unde este pregătită tot de Ghiţă Tadici. De la oaspete, Kobylinska a reuşit 10 goluri în poarta apărată de Dedu, Şerban şi Stan. În ultimul meci al zilei, Slovenia a avut şi ea ocazia de a se antrena cu naţionala Marii Britanii, aceasta din urmă sărbătorind fiecare gol împreună cu „banca”. România şi Slovenia se alătură formaţiilor Danemarcei, Norvegiei şi Rusiei, deja calificate la Euro 2013, programat în luna august.

 

Lotul naţionalei României:

Denisa Dedu (Corona Braşov), Lăcrămioara Stan (CNE Rm. Vâlcea), Elena Şerban (CSS 6 Bucureşti) – portari. Ana Maria Tănăsie (HC Zalău), Nicoleta Safta (Oltchim Rm. Vâlcea), Angela Cioca (Şc. 181 Bucureşti), Roxana Cîrjan (CNE Rm. Vâlcea), Marina Cicic (CSS Caracal), Anca Stoica (CSS Caracal); Gabriela Perianu (HC Dunărea Brăila), Maria Constantinescu (CSS Caracal), Andreea Pricopi (Corona Braşov), Mădălina Zamfirescu (CNE Rm. Vâlcea), Alexandra Georgescu (CSS Giurgiu); Laura Popa (CNE Rm. Vâlcea), Maria Gavrilă (Şc. 181 Bucureşti).

Rezultatele turneului de la Craiova:

România – Slovenia 32-24, Polonia – Marea Britanie 48-12, România – Marea Britanie 49-7, Slovenia – Polonia 27-21, România – Polonia 30-26, Slovenia – Marea Britanie 41-17.

 

Clasament

1. România      3          3          0          0          111-57             6p

2. Slovenia      3          2          0          1          92-70               4p

3. Polonia        3          1          0          2          95-69               2p

4. M. Britanie  3          0          0          3          36-138             0p