“Tedy Bear” – primul centru pentru copilul autist din Oltenia

0
1520

Micuţii care suferă de autism din Craiova, dar şi din împrejurimi, au de astăzi o nouă şansă la o viaţă normală. Se numeşte “Tedy Bear” şi este primul centru pentru recuperarea copilului autist, din Oltenia, care a fost inaugurat ieri. Aflat în localitatea doljeană Cârcea, la numai câţiva kilometri ce Craiova, centrul vine în sprijinul tuturor părinţilor care au copiii cu autism şi care până acum au fost nevoiţi să apeleze la terapia la domiciliu, extrem de costisitoare.

Întâlnim autismul tot mai frecvent în ultimul timp. Este o boală care apare în primii trei ani de viaţă şi poate afecta comportamentul unui copil, modul în care acesta gândeşte, comunică şi interacţionează cu ceilalţi. Autismul nu are vindecare, dar dacă este depistat din timp şi tratat corespunzător poate fi ameliorat.

Copiii vor beneficia de tratament individual

Locul de poveste, cu pereţii pictaţi în toate culorile curcubeului, care te poartă într-o lume a copilăriei, are o capacitate de 30 de locuri, este deservit de personal specializat, iar dotările sunt de ultima generaţie. Dispune de bucătărie, săli de mese, cabinet de logopedie, cabinet de kinetoterapie şi cabinet psihologic, iar curtea cu o suprafaţă 250 de metri este amenajată special pentru ca aici să se desfăşoare activităţi de terapie şi socializare în aer liber. O echipă formată din psihologi, educatori specializaţi, kinoterapeuţi şi logopezi va evalua fiecare caz în parte şi, împreună cu familia, vor pune la punct un plan de intervenţie, pe termen mediu sau lung, în funcţie de nevoile fiecărui copil.

“În cadrul centrului, serviciile de recuperare asigurate sunt la standarde ridicate. Vorbim de terapia ABA, PECS, logopedie şi kinetoterapie. Personalul ce desfăşoară activităţi în cadrul centrului este format din instructori specializaţi, psihologi, logopezi, kinetoterapeuţi şi instructori de educaţie. Programele de recuperare se vor desfăşura individual, cu fiecare copil în parte, în funcţie de caz. De asemenea, este foarte important că aici copiii vor socializa, asta fiind de fapt ideea de bază în terapii”, spun administratorii centrului pentru recuperarea copilului autist.

ABA, singura terapie care dă rezultate

 La rândul său, psihologul Centrului “Tedy Bear”, Gabriela Predu, spune că terapia ABA este singura terapie aplicată care dă rezultate în cazul copilului autist. ABA constă în însuşirea treptată, mecanică şi rigidă la început, a anumitor comportamente, gesturi, activităţi şi înlăturarea celor specifice bolii. Rezultatele nu vor întârzia prea mult, deşi abia în 2-3 ani de muncă asiduă se poate spune că aceştia pot deveni independenţi şi se apropie de normalitate.

“Acest centru pentru recuperarea copilului autist este un vis devenit realitate. Lucrez de 7 ani cu copiii cu autism şi mereu m-am gândit că este nevoie de un astfel de spaţiu dedicat lor. În acest loc vrem să reuşim să le redăm micuţilor cu autism zâmbetul şi bucuria. Aceasta este cea mai mare recompensă pentru noi atunci când lucrăm cu copii cu astfel de probleme. Nu putem să fim indiferenţi la nevoile lor. Cu terapia ABA s-au obţinut cele mai bune rezultate”, a spus Gabriela Predu.

“În zona noastră numărul specialiştilor este foarte mic”

“Tedy Bear” a apărut tocmai pentru a veni în întâmpinarea părinţilor care au copii cu autism, dar nu pot face acasă întregul program de recuperare “Un centru de pentru recuperarea copilului autist este exact ce lipsea în zona noastră şi sunt atâţia oameni care aveau nevoie de aşa ceva. Teddy Bear este primul centru de acest gen din Oltenia, o zonă în care, din păcate, numărul specialiştilor este foarte mic, iar terapia este costisitoare şi nu mulţi părinţi îşi permit să plătească pentru a face toate şedinţele Răspunde nevoilor tuturor părinţilor care au copii cu autism”, mai spun administratorii centrului “Tedy Bear”.

 

Ionuţ Stroe, deputat PNL de Dolj:

«Acest centru pentru recuperarea copilului cu autism compensează, pe undeva, neajunsurile şi poate nu totala implicare a statului în ceea ce priveşte două responsabilităţi major: educaţia şi sănătatea. Cel mai important segment al societăţii noastre sunt copiii şi trebuie să facem tot ce se poate pentru binele lor. Trebuie să ajutăm aceşti copii cu nevoi speciale să facă primii paşi spre o viaţă normală şi sunt convins că îi vor face aici, la Tedy Bear”».

 

Mişeta Înpuşcatu, administratorul Centrului “Tedy Bear”:

«Pentru un părinte care are un copil autist este foarte greu să se descurce singur, este solicitant. Aceşti părinţi îşi dedică toată viaţa terapiilor, iar când rezultatele întârzie să apară este şi mai greu. Cel mai mic dintre cei cinci copii înscrişi are numai 3 ani, dar nu există limită de vârstă. Pot spune că părinţii au fost atât de încântaţi de apariţia centrului nostru încât au dorit să-şi înscrie copiii fără să mai fie curioşi cum arată locul. La început de drum suntem încrezători, pentru că pe noi ne recomandă, în primul rând, seriozitatea».