Patru dintre cele cinci persoane ajunse la audieri au fost reţinute, miercuri seara, în baza ordonanţelor emise de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi, în urma celor 14 percheziţii efectuate în cursul dimineţii în Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu şi Bucureşti. Cei patru au fost prezentaţi, ieri după-amiază, Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă, în sarcina lor fiind reţinută comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, tâlhărie şi tentativă de omor.
Poliţişti ai BCCO Craiova – SCCO Mehedinţi şi ai IPJ Mehedinţi, cu sprijinul DGIPI şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova şi IJJ Mehedinţi, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi, au acţionat, miercuri, pe linia prevenirii comiterii de infracţiuni cu violenţă de către grupări organizate, în continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar în care au fost deja arestaţi preventiv Emilian Ştefan zis “Emil de la Viena” şi Constantin Mugurel, aflaţi în prezent în arestul IPJ Mehedinţi. În urma celor 14 percheziţii efectuate în Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu şi Bucureşti au fost ridicate pentru audieri cinci persoane, membre ale aceluiaşi grup infracţional organizat, care îşi supuneau victimele la acte de o violenţă extremă, cruzimi, ameninţări la adresa familiilor în scopul obţinerii unor sume mari de bani. Potrivit unui comunicat oficial, au fost puse în executare cinci mandate de aducere, pe numele E. I. (47 de ani), S. P. (29 de ani), J. B. (30 de ani), C. C. (32 de ani) şi M. C. (34 de ani). În plus, în urma percheziţiilor domiciliare au fost descoperite şi ridicate pentru cercetări, înscrisuri de vânzare-cumpărare de imobile, documente auto, contracte de societăţi de pază, patru laptopuri, o unitate de calculator, peste 200 grame de bijuterii, două veste cu inscripţia „Poliţia”, o cagulă, bastoane telescopice, o sabie, două bate din lemn, mănuşi, cuţite, o armă de vânătoare SUHL de calibru 12 mm cu 49 cartuşe, un pistol cu gloanţe de cauciuc, mai multe gloanţe cu bile de cauciuc şi tuburi goale. De asemenea, au mai fost ridicate sumele de 35.055 de lei şi 100 de euro şi patru autoturisme de lux, în valoare totală de aproximativ 200.000 de euro. Toate cele cinci persoane au ajuns la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi, iar în urma audierilor procurorul de caz a dispus reţinerea pentru 24 ore, pe bază de ordonanţă de reţinere, a patru dintre acestea, al cincilea membru al grupului urmând să fie cercetat în stare de libertate. Faţă de cei cinci se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, lipsire de libertate în mod ilegal, şantaj, tâlhărie, dar şi tentativă de omor.
Ieri după-amiază, cei patru reţinuţi au fost prezentaţi Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă, procurorii solicitând, în plus şi emiterea unui mandat în lipsă pe numele şefului reţelei de cămătari, Grigore Epuran, care este fugit din ţară.
Cercetările continuă în acest caz, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a membrilor grupului, întrucât există suspiciuni că ar fi avut legături cu diverşi funcţionari dar şi politicieni.