Adrian Petrescu – în dublă ipostază, de dirijor şi solist, pe scena Filarmonicii

0
194

Seară Wolfgang Amadeus Mozart la Filarmonica „Oltenia”, în prezentarea Orchestrei Simfonice şi a muzicianului Adrian Petrescu, aflat pe scenă în dublă ipostază: de dirijor şi solist la oboi. Muzician cu o impresionantă carieră artistică naţională şi internaţională, Adrian Petrescu este prim oboist al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti şi dirijorul Ansamblului cameral de suflători „Romanian Brass”. Ultima dată a onorat invitaţia Filarmonicii din Craiova în 2008, când a interpretat aici două concerte celebre pentru oboi ale compozitorilor Benedetto Marcello şi Tomaso Albinoni. De asemenea, în 2007 a participat la Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală”, în fruntea Ansamblului „Romanian Brass”. Concertul are loc astă-seară, cu începere de la ora 19.00, iar programul cuprinde Divertismentul în Re major, K. 136, Divertismentul nr. 11 în Re major, K. 251 (oboi şi orchestră), şi Simfonia nr. 36 în Do major, K. 425, „Linz”. Biletele se găsesc la Agenţia Filarmonicii şi costă 15 lei (8 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari).

Adrian Petrescu

În dorinţa de a aborda arta muzicii dincolo de preocupările de instrumentist de elită – aşa cum s-a dovedit –, Adrian Petrescu a fondat Romanian Brass Ensemble, formaţie alcătuită din cei mai valoroşi instrumentişti din compartimentul alămurilor din cadrul Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”. Debutul formaţiei pe scena Ateneului Român s-a bucurat de un răsunător succes. Adrian Petrescu a păşit, astfel, pe podiumul dirijoral, valorificându-şi lunga experienţă de oboist solo.

Palmaresul său artistic cuprinde o serie de distincţii naţionale şi internaţionale. Este laureat al Concursului Internaţional de la Praga şi a obţinut Diploma de onoare la Concursul şi Festivalul de la Markneukirchen/Germania.

A realizat numeroase înregistrări: în calitate de solist, pentru Casa de discuri „AIX Media Group” (SUA) – DVD alături de Orchestra de Cameră a Filarmonicii „George Enescu” dirijată de Cristian Mandeal. De asemenea, din discografia sa fac parte CD-urile „The magic of Adrian Petrescu” (Cambridge/Anglia, împreună cu organistul Nicolae Licareţ) şi „Solemn Entry” (ca dirijor al Ansamblului de alămuri „Romanian Brass”).

A concertat în ţară şi peste hotare (Franţa, Germania, Marea Britanie, Spania, Italia, Belgia, Olanda, Japonia, Coreea de Sud, Singapore, Egipt, SUA) şi a fost invitat ca solist la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, precum „George Enescu” – Bucureşti/România, Schwerin/Germania, „Cimarosa” di Fermo/Italia, Charleroi şi Dranouter/Belgia, Norfolk – Norwich/Anglia, Thessaloniki/Grecia, Hanover Expo/Germania, Las Palmas/Spania, Istanbul şi Ankara/Turcia.

Toate lucrările aşa-zise „de divertisment” au fost gândite pe coordonatele accesibilităţii şi bunei dispoziţii. Primul din cele trei Divertismente, K. 136, 137 şi 138, pentru orchestră de coarde, compuse la Salzburg când Mozart avea 16 ani, este tripartit, îndeplinind rolul de „ecou” al arhitecturii uverturii italiene. Divertismentul nr. 11 în Re major, K. 251, pentru oboi, cvartet de coarde şi doi corni, datează din 1776 (Salzburg), fiind scris cu prilejul aniversării a 25 de ani de la naşterea surorii compozitorului, Nannerl.

Simfonia nr. 36 în Do major, K. 425 a  rămas  cunoscută sub denumirea de Simfonia „Linz”, fiind compusă de Mozart pentru un concert desfăşurat în oraşul austriac. Prima audiţie a avut loc la 3 noiembrie 1783, sub bagheta autorului. Lucrarea a fost realizată într-un timp record (doar patru zile), după cum reiese dintr-o scrisoare adresată de Mozart tatălui său; ea face parte din perioada de maturitate, prefigurând, prin măiestrie şi complexitate, marea trilogie finală.