Laurenţiu Reghecampf a lipsit de la antrenamentele de săptămâna aceasta ale Universităţii Craiova, din cauza unei răceli, dar va fi „recuperat” pentru următorul meci, cel din deplasare, cu CS Mioveni, programat miercuri, de la ora 17.30. Unul dintre secunzii lui „Reghe”, Viorel Dinu, a prefaţat partida de mâine şi a lămurit situaţia principalului.
“Ştim că avem un meci greu cu Mioveni, ei au pierdut un singur meci din ultimele 11, şi acela dintr-un autogol. Nu avem o situaţie foarte bună în lot, avem încă accidentaţi, mereu apar astfel de probleme, ne-am obişnuit cu lucrul acesta, dar avem jucători de valoare, care îi pot înlocui pe cei accidentaţi, mulţi sunt nerăbdători să joace, au dat dovadă de caracter şi şi-au făcut foarte bine treaba. Mister a avut o problemă minoră de sănătate, am vorbit cu el acum, dar mâine la meci şi m-a asigurat că va fi pe bancă”.
Alexandru Mateiu, cel mai slab jucător al Craiovei în partida cu Chindia, a vorbit şi el despre meciul de la Mioveni: „Va fi un meci dificil, pentru că ştim că Mioveniul nu a mai pierdut de mult timp, este o echipă bine organizată, dar e important ce facem noi, să ne continuăm drumul bun şi să continuăm cu aceeaşi motivaţie până la final, mai ales că avem un moral bun. Începem să ne revenim, pentru că am pierdut pregătirea de iarnă, dar acum suntem bine din punct de vedere fizic”.