Două olimpiade naţionale şi o competiţie cu deschidere europeană, organizate de ISJ Dolj, în acest an

0
845

Doljul va găzdui, în această primăvară, două olimpiade naţionale precum şi o competiţie pentru obţinerea certificatului de “Şcoală Europeană”,   conform precizărilor făcute de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
La nivelul judeţului Dolj se vor organiza două olimpiade şcolare naţionale. Este vorba de Olimpiada Naţională de Limba Franceză şi de Olimpiada Naţională de Educaţie Tehnologică, ambele în perioada 18-22 aprilie. De asemenea, va mai avea loc şi Competiţia Naţională pentru obţinerea certificatului Şcoala Europeană, în perioada 2-7 mai. Competiția „Şcoală Europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale Erasmus+ și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii. Aceasta a fost lansată în 2004, ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană şi este recunoscută de instituțiile europene ca un bun exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale.