“Ce pot face două mâini harnice?”, la ISJ Dolj, expoziţie pentru încurajarea învăţământului tehnic şi profesional

0
1029
În perioada1-15 martie 2022, la Inspectoratul Școlar Județean Dolj este organizată expoziția ”Ce pot face două mâini harnice?”, în cadrul căreia sunt prezentate produse sau rezultate ale activităților practice desfășurate cu elevii în cadrul orelor de practică la operatorii economici, pliante, fotografii și afișe de promovare a învățământului profesional și dual, pentru creșterea vizibilității și atractivității învățământului profesional și tehnic în județul nostru. În această perioadă, Inspectoratul Școlar Județean Dolj și unitățile școlare cu profil tehnic desfășoară activități de promovare a meseriilor și a învăţământului profesional şi tehnic, în cadrul Campaniei „Meseria – brățară de aur!”.
Holul de la intrarea în Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj este, timp de două săptămâni, gazda unei expoziţii în care sunt prezentate lucrări ale copiilor, îndrumaţi de cadrele didactice competente, prin care vor să arate că formele de învăţământ tehnic ,  profesional şi dual au viitor în România, dar mai ales în Dolj. “Această expoziţie este rezultatul muncii elevilor şi cadrelor didactice din unităţile şcolare de profil . Învăţământul tehnologic, profesional şi dual are viitor, asta este şi ceea ce încercăm să arătăm. Şcoala profesională nu trebuie privită ca un capăt de drum. Din contră, deoarece tinerii care urmează aceste cursuri pot ajunge departe, iar drumul lor nu se închide. Încercăm promovarea acestor cursuri din timpul ciclului gimnazial, inclusiv prin programe europene. Sunt şcoli care deja au accesat la aceste proiecte şi vom merge mai departe pe acest drum “, a precizat prof. Carmen Marcu, inspector pentru învăţământul profesional şi tehnic în cadrul ISJ Dolj.
Toată lumea, dedicată proiectului
S-a văzut că toţi cei care au lucrat în proiect au fost dedicaţi, iar cu doi reprezentanţi ai unităţilor şcolare participante la expoziţie am vorbit. “Este o ocazie extraordinară, prin care învăţământul tehnic poate fi dezvoltat. La noi, la liceu, avem foarte multe programe în acest sens şi vom continua acest demers”, a spus prof. Laurenţiu Dumitru, director al Liceului Tehnologic “George Bibescu” din Craiova. Liceul Tehnologic ”Ștefan Odobleja” din Craiova participă  la activitatea găzduită de ISJ Dolj, prezentând o ofertă de calificări profesionale moderne – Operator la mașini cu comandă numerică, care se împletesc cu cele tradiționale, precum  Sudor, Lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic și Electrician exploatare joasă tensiune, foarte căutate și bine remunerate pe piața muncii. “Activitatea se adresează absolvenților de clasa a VIII-a și tinerilor până la vârsta de 26 de ani, care au finalizat ciclul gimnazial și doresc să beneficieze de avantajele oferite de învățământul profesional și profesional dual. În cadrul expoziției organizate de Liceul Tehnologic “Ștefan Odobleja” în holul ISJ Dolj , au loc activități de prezentare a meseriilor/ calificărilor școlarizate și a operatorilor economici cu care avem parteneriate de colaborare și informare a elevilor cu privire la oportunitățile oferite de învățământul profesional dual”, a precizat prof. Simona Ciulu, director al Liceului Tehnologic “Ştefan Odobleja”, fost inspector pentru învăţământul profesional şi tehnic în cadrul ISJ Dolj  .