“Caravana Mărţişorului”, la Palatul Copiilor din Craiova

0
915

Astăzi, la Palatul Copiilor  din Craiova s-a desfăşurat o manifestare emoţionantă, organizată de instituţia amintită, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj. Este vorba de “Caravana Mărţişorului”. Tot ce s-a desfăşurat astăzi,  acţiunea fiind finalizată pe 8 martie, este destinată ajutorării copiilor aflaţi în cazuri dificile, prin organizarea unei expoziţii cu vânzare, fondurile obţinute urmând să fie îndreptate spre secţiile de Pediatrie , respectiv Oncologie Pediatrică ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Manifestarea de astăzi, de la Palatul Copiilor din Craiova trebuia să aibă loc în curtea instituţiei. Din cauza vremii potrivnice, evenimentul a fost mutat în interior, cu păstrarea regulilor sanitare impuse de pandemia de COVID – 19. Elevii, îndrumaţi de cadre didactice de la 27 de instituţii de învăţământ preuniversitar din Dolj, au confecţionat mărţişoare , pe care le-au expus spre vânzare, din fondurile obţinute urmând să fie ajutaţi copiii cu probleme. A fost vizionat şi un scurt program artistic al copiilor, fiind oferite şi mărţişoare confecţionate chiar de ei.

Totul pentru copii

Acţiune emoţionantă, fără doar şi poate, care este explicată de directorul Palatului Copiilor din Craiova: “În cadrul acestei activităţi, elevii s-au implicat în realizarea de mărţişoare “hand – made”, care vor fi scoase la vânzare. Totodată, elevii , împreună cu cadrele didactice, vor dona cărţi, jucării, jocuri educative atât pentru copiii din secţiile de Pediatrie şi Oncologie Pedriatică ale Spitalului Clinic Judeţean Craiova, cât şi pentru cei din Ucraina. Prin aceste activităţi, creăm experienţe de învăţare , prin care elevii colaborează între ei, dezvoltându-şi aptitiduni şi competenţe. Aici, la Palat, punem în sufletul copiilor noştri seminţe care vor înflori în timp şi îi vor ajuta să se dezvolte armonios, cu valori şi repere sănătoase, pregătiţi pentru viaţă, plini de compasiune pentru cei din jur, făcând lucruri într-o mentalitate deschisă, fiind astfel un exemplu bun pentru alţi copii”, a precizat prof: Carmen Eugenia Pascu, director al Palatului Copiilor din Craiova.