Poşta Română a solicitat instanţei insolvenţa PRBA

0
464

Poşta Română a solicitat instanţei insolvenţa PRBA, brokerul de asigurări al operatorului naţional de servicii poştale. Reprezentanţii companiei au luat această decizie în urma analizării opţiunilor legale de recuperare a datoriilor pe care PRBA le înregistra faţă de companie.

Poşta Română a lansat, în octombrie 2014, propriul broker de asigurări, din dorinţa de a implementa cât mai rapid produse de asigurări inovative, care să ţintească segmentul de clienţi tradiţionali ai operatorului naţional de servicii poştale, arată un comunicat al instituţiei.

Începând cu luna mai 2015, Poşta Română a oferit posibilitatea încheierii poliţelor de asigurări în oficii poştale din mai multe oraşe ale ţării, ţintind spre un număr de 300 de puncte de lucru. Activitatea PRBA se baza pe aportul factorilor poştali autorizaţi ca agenţi de brokeraj şi a numărului de puncte fixe din reţeaua naţională de oficii poştale. Cu toate acestea, operatorul de asigurări a înregistrat datorii către Poşta Română, încercările de redresare nereuşind să încadreze PRBA pe un trend pozitiv al evoluţiei financiare. ( sursa : mediafax.ro)